Erling Haaland a ajuns la un acord cu Manchester City

Data:

Internaţionalul norvegian Erling Haaland (21 ani), atacantul echipei Borussia Dortmund, va juca din viitorul sezon la formaţia engleză de fotbal Manchester City, anunţă site-ul The Athletic, potrivit Agerpres.

Un anunţ oficial privind acest transfer este aşteptat în cursul acestei săptămâni şi doar o „întârziere neprevăzută” ar putea amâna finalizarea acestei mutări, adaugă sursa citată.

Luna trecută, Haalad şi liderul din Premier League s-au pus de acord în privinţa termenilor iniţiali ai contractului, după care jucătorul norvegian şi-a dat acceptul pentru realizarea transferului.

Acum a mai rămas de finalizat doar acordul dintre cele două cluburi. Relaţia dintre Manchester City şi Borussia Dortmund este una cordială, iar echipa din Bundesliga speră să primească în următoarele zile contravaloarea clauzei de reziliere a contractului lui Haaland, care se ridică la 75 de milioane de euro. La aceasta se adaugă comisioanele plătite intermediarilor acestei mutări. Dacă şi acest ultim pas se va face aşa cum este prevăzut, Haaland va devenit jucătorul „cetăţenilor” din sezonul viitor.

În 29 de luni petrecute pe Signal Iduna Park, Erling Haaland a marcat 85 de goluri în 88 de partide disputate în tricoul Borussiei Dortmund, care l-a transferat în ianuarie 2020 de la formaţia austriacă Red Bull Salzburg.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Elias Charalambous (FCSB) – Cu noi toate echipele sunt în formă bună; suntem pregătiţi pentru Petrolul

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că toate adversarele reuşesc...

Constantin Gâlcă (Rapid) – Ne dorim să facem un meci perfect şi să o punem în dificultate pe CFR Cluj

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că îşi...

Mick Schumacher se desparte de echipa Alpine din Campionatul Mondial de anduranţă

Pilotul german Mick Schumacher a anunţat că şi-a încheiat contractul de doi ani cu echipa Alpine din Campionatul...

Cole Palmer (Chelsea) ratează duelul cu FC Barcelona din cauza unui accident domestic

Vedeta Cole Palmer va rata următoarele trei meciuri ale echipei Chelsea, inclusiv cel din Liga Campionilor la fotbal...