Englezul Jesse Lingard, amendat cu 143 de dolari în Coreea de Sud

Data:

Fotbalistul englez Jesse Lingard, care joacă la echipa FC Seul, a fost amendat cu suma de 190.000 de woni (143 de dolari) pentru conducerea fără permis a unui scuter electric, a anunţat, joi, poliţia sud-coreeană, citată de agenţia naţională Yonhap.

Amenda a fost impusă după ce Lingard a fost audiat, miercuri, la secţia de poliţie Gangnam din Seul în legătură cu faptul a circulat în capitala sud-coreeană cu un scuter electric fără permis, fără cască de protecţie, depăşirea numărului maxim de pasageri şi circulaţie pe contrasens, în urma unei înregistrări video pe care o postase luni pe pagina sa de Instagram, au anunţat autorităţile.

Poliţia face verificări şi dacă Lingard conducea sub influenţa alcoolului, dar a concluzionat că indiferent cum ar fi fost e virtual imposibil să-l pedepsească, având în vedere cât timp a trecut de atunci.

Lingard (31 ani) şi-a cerut scuze pe Instagram, într-o postare făcută marţi, afirmând că nu avea cunoştinţă de legile din Coreea de Sud în privinţa scuterelor şi trotinetelor electrice.

Coreea de Sud a impus obligativitatea unui permis de conducere pentru scuterele electrice la începutul acestui an, cei care încalcă această lege fiind amendaţi cu 100.000 de woni (75,08 dolari), cu o amendă adiţională de 20.000 de woni dacă cel vizat nu are cască de protecţie.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...