Emmanuel Macron cere guvernului să dea dovadă de transparenţă în ancheta de la Stade de France

Data:

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a cerut guvernului să dea dovadă de toată transparenţa în ancheta privind incidentele survenite în jurul arenei Stade de France, sâmbăta trecută, la finala Ligii Campionilor la fotbal, a anunţat, miercuri, purtătoarea de cuvânt a guvernului, Olivia Gregoire, citată de AFP, potrivit Agerpres.

Şeful statului francez a transmis Consiliului de miniştri că „aşteaptă de la guvernul său transparenţă, în lumina faptelor, şi să cerceteze toate pistele pentru ca astfel evenimente să nu se mai producă”, a afirmat purtătoarea de cuvânt.

Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a anunţat la rândul ei, luni seara, deschiderea unei „anchete independente” privind eşuarea planului de securitate instituit sâmbătă la finala Ligii Campionilor de pe Stade de France, aflat în centrul unei polemici devenite politice.

Forul european a anunţat, într-un comunicat, „o anchetă independentă privind evenimentele din jurul finalei Ligii Campionilor”, după ce într-o primă fază a făcut referire doar la „mii de bilete false care au blocat turnicheţii de la intrarea înspre tribunele rezervate fanilor lui Liverpool”.

UEFA a explicat duminică, într-un comunicat, că mii de suporteri ai echipei Liverpool au blocat, sâmbătă seara, turnicheţii de acces pe Stade de France cu bilete pe care le-au cumpărat, dar care s-au dovedit a fi false, ceea ce a dus la amânarea startului finalei Ligii Campionilor, dintre Real Madrid şi Liverpool.

Din cauza blocajelor s-a creat aglomeraţie la intrarea pe stadion, iar, ca urmare, startul meciului a fost amânat cu circa 35 de minute, pentru a permite accesul celor care aveau bilete autentice.

Poliţia a fost obligată să intervină cu gaze lacrimogene după ce mulţi suporteri au forţat filtrele de control din jurul stadionului.

Real Madrid a cucerit trofeul Ligii Campionilor la fotbal după ce a învins-o pe Liverpool cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă seara, în finala desfăşurată pe Stade de France din Saint-Denis.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

„În Liga Campionilor e important să începi bine”, a spus Cristian Chivu

"În Liga Campionilor e important să începi bine", a declarat Cristian Chivu, antrenorul lui Inter Milano, miercuri, în...

Jaqueline Cristan, învinsă de Emma Răducanu, în primul tur la Seul (WTA)

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de britanica de origine română Emma Răducanu cu scorul...

Alexander-Arnold (Real Madrid) s-a accidentat după doar 5 minute în meciul cu Olympique Marseille

Debutul fundaşului Trent Alexander-Arnold în Liga Campionilor la fotbal în tricoul formaţiei Real Madrid, marţi seara, a durat...

FC Barcelona, fără starul Lamine Yamal la meciul cu Newcastle din Liga Campionilor

Lamine Yamal, noul star al echipei FC Barcelona, va rata meciul pe care campioana en titre a Spaniei...