Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu (33 WTA) l-a adăugat în echipa sa pe fostul antrenor al lui Rafael Nadal, Francis Roig, cu normă întreagă înainte de US Open-ul din această lună, conform agenţiei de ştiri PA.
Campioana de la US Open 2021 a colaborat în mod neoficial cu antrenorul britanic Mark Petchey din martie şi s-a bucurat de o serie de rezultate pozitive.
Cu toate acestea, angajamentele la televiziuni ale lui Petchey au făcut ca acesta să nu poată să devină antrenorul cu normă întreagă al lui Răducanu şi, după o perioadă de probă cu Roig după Wimbledon, britanica de 22 de ani va începe să lucreze cu el la Cincinnati săptămâna aceasta, după ce acesta a semnat un contract până la sfârşitul lui 2025.
Răducanu s-a chinuit să se împace cu un antrenor în ultimii ani, până când munca sa part-time cu Petchey a început să dea roade la începutul acestui sezon.
O participare în sferturile de finală ale WTA 1000 la Miami Open în martie a fost urmată de o optime la Openul Italiei de la Roma, înainte de a ajunge în optimile de finală ale primului turneu feminin de la Queen’s Club.
Arina Sabalenka s-a dovedit prea puternică pentru Răducanu în turul trei la Wimbledon, dar apoi a urmat o semifinală la Citi Open de la Washington, iar numărul unu britanic vizează să fie cap de serie la US Open la sfârşitul acestei luni.
Comentatorul TV Petchey, care a lucrat cu Andy Murray la începutul carierei sale, a dezvăluit în iulie că Răducanu va trebui să găsească un antrenor cu normă întreagă în curând, iar ea l-a găsit pe Roig.
Antrenorul spaniol a făcut parte din staff-ul lui Nadal alături de unchiul lui Nadal, Toni, în cea mai mare parte a carierei campionului cu 22 de turnee de Grand Slam şi, mai recent, a făcut parte din staff-ul lui Matteo Berrettini.
AGERPRES