Emma Răducanu colaborează cu antrenorul rus Dmitri Tursunov

Data:

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu colaborează cu antrenorul rus Dmitri Tursunov în încercarea de a-şi apăra titlul la US Open, turneu ce va loc între 29 august şi 11 septembrie, scrie cotidianul britanic The Daily Mail, citat de L’Equipe, potrivit Agerpres.

Emma Răducanu, locul 10 WTA, are obiceiul să schimbe des antrenorii, iar acum a hotărât să lucreze cu Dmitri Tursunov, cel care a fost pe locul 20 în ierarhia tenisului masculin. Jucătoarea în vârstă de 19 ani va fi însoţită în luna august de antrenorul rus, care o va ajuta să pregătească US Open.

Răducanu, al cărei tată este român, a devenit celebră în septembrie anul trecut, când a reuşit să câştige US Open venind din calificări. Ea este prima reprezentantă a Marii Britanii care a cucerit un trofeul de Grand Slam, după Virginia Wade, în 1977.

Răducanu nu a reuşit de atunci să regăsească nivelul de joc care i-a permis să scrie una dintre cele mai incredibile pagini din era Open.

Tursunov a fost până la începutul lui iunie antrenorul estonienei Anett Kontaveit, numărul 2 WTA, care a câştigat cinci turnee în timpul colaborării cu el. Anterior, rusul a mai pregătit o jucătoare de top, belarusa Arina Sabalenka, ce a fost şi ea locul 2 WTA.

Dacă experienţa de la US Open va fi concludentă, Răducanu ar putea continua colaborarea cu Tursunov.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...