Emil Săndoi, înaintea meciului cu Steaua: Îmi doresc să câştigăm câţiva jucători după această acţiune

Data:

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal U21 a României, Emil Săndoi, a declarat, la reunirea lotului pentru un stagiu de pregătire, în care sunt programate şi două meciuri amicale, cu Steaua şi FC Argeş, că îşi doreşte ca în urma acestei acţiuni „să câştige” câţiva jucători în perspectiva participării la Campionatul European din 2023, găzduit de România şi Georgia, potrivit Agerpres.

„Îmi doresc să câştigăm câţiva jucători după această acţiune. Încă nu ne-am reunit toţi pentru că unii jucători au meciuri chiar astăzi şi vor veni probabil după jocurile respective, mâine dimineaţă. Chiar dacă nu reuşim să jucăm nişte meciuri internaţionale, pentru că trebuia să jucăm cu Ucraina şi am picat în aceeaşi grupă, eu sper ca aceste două teste pe care le avem, cu CSA Steaua, de pe primul loc în Liga a II-a, şi FC Argeş, să fie utile pentru noi”, a declarat Săndoi.

Tehnicianul a afirmat că este interesat mai mult de omogenizarea lotului de jucători decât de adversarii pe care îi va întâlni.

„Până la urmă pe noi ne interesează omogenizarea grupului, mai puţin ne interesează adversarul pe care îl întâlnim. Ştim că avem două meciuri amicale cu două adversare foarte puternice în luna martie, cu Portugalia şi Germania. Ele sunt şi mai aproape de turneul final, două echipe cu pretenţii deosebite. E important că ne strângem şi să îi avem pe jucători o săptămână, pentru că şi noi trebuie să transmitem din principiile noastre, ca şi la acţiunea precedentă. Băieţii au fost foarte receptivi. Dacă la meciul cu Spania lucrurile nu au fost cum trebuie, la meciul cu Ţările de Jos s-au reglat în mare parte. Şi sperăm ca acelaşi lucru să îl reuşim şi în această perioadă, indiferent de adversarul cu care jucăm”, a completat acesta.

Săndoi sper ca după această acţiune Rareş Ilie, de la Nice, care a fost accidentat în ultima perioadă, să se întoarcă în Franţa cu un moral mai bun.

„Stranierii sunt dornici de fiecare dată să vină. Nu am apucat să stau de vorbă cu Bogdan Racoviţan, cu Rareş Ilie am stat iarăşi destul de puţin. Din păcate a fost accidentat şi chiar dacă nu a jucat la echipa de club în ultima perioadă eu zic că e un moment bun pentru el. Şi căutăm să şi relansăm pe unii dintre jucătorii noştri. Pentru că în momentul în care primesc o convocare la o echipă naţională, indiferent care este ea, trebuie să fie un semn de întrebare şi pentru antrenorul de club, înseamnă că jucătorul are potenţial. Eu mă bucur când jucătorii de la echipa de tineret sunt convocaţi la prima reprezentativă. Sperăm să îi ridicăm moralul cu această convocare pentru că are nevoie şi el. Este un jucător cu potenţial şi a demonstrat asta în campionatul nostru, în liga a II-a când era la Rapid cât şi în prima ligă”, a mai spus Emil Săndoi.

România U21 va întâlni, joi, 17 noiembrie, de la ora 17:00, formaţia CSA Steaua, pe stadionul Steaua, iar meciul cu FC Argeş este programat, la Piteşti, luni, 21 noiembrie, de la ora 13:00.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...