Emanuel Gyenes s-a clasat pe locul 34 în etapa a 12-a a Raliului Dakar

Data:

Chilianul Ignacio Cornejo (Honda) a câştigat etapa 12-a a Raliului Dakar, la clasa moto, desfăşurată în deşertul Rub Al-Khali, pe distanţa totală de 376 km, dintre care 185 cronometraţi, cu sosirea la Shaybah (Arabia Saudită), în care românul Emanuel Gyenes (KTM) a ocupat locul 34, anunță Agerpres.

Cursa a fost din nou una foarte strânsă, Cornejo reuşind să-l devanseze cu doar 49 de secunde pe australianul Daniel Sanders (GasGas) şi cu 01 min 58 sec pe compatriotul acestuia Toby Price (KTM).

Conform rezultatelor provizorii, americanul Skyler Howes (Husqvarna), clasat pe locul al şaselea joi, a pierdut 2 min 54 sec, precum şi primul loc în clasamentul general.

Emanuel Gyenes (KTM) a încheiat etapa de vineri la 20 min 50 sec distanţă de învingător.

Cu două etape înainte de final, Toby Price a preluat conducerea în Raliul Dakar, urmat la 28 sec de Howes şi la 2 min 40 sec de argentinianul Kevin Benavides (KTM).

Gyenes se află în continuare pe locul 30 în ierarhia generală, la peste şapte ore distanţă de lider (7 h 15 min 08 sec). La Rally 2, sătmăreanul se află pe locul 11, la 05 h 18 min 40 sec de liderul francez Romain Dumontier.

Sâmbătă are loc etapa a 13-a, penultima, pe distanţa de 675 km (154 km cronometraţi), între Shaybah şi Al-Hofuf.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Istanbul va găzdui Jocurile Europene din 2027

Oraşul Istanbul a fost desemnat oficial, miercuri, să organizeze viitoarele Jocuri Europene din anul 2027, competiţie care se...

Handbal masculin: Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti, în sferturile Cupei României

CS Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti s-au calificat, miercuri, în sferturile de finală ale Cupei României la...

David Popovici vrea o medalie la JO 2024 de la Paris

Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, a declarat, miercuri, că David Popovici îşi doreşte...

Dinamo şi UTA, sancţionate dur de FRF

Cluburile Dinamo Bucureşti şi UTA Arad au fost sancţionate drastic, miercuri, de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române...