Elisabeta Lipă: Generaţia de Aur trebuie să fie un model pentru actuala echipă naţională

Data:

Generaţia de Aur a fotbalului românesc ar trebui să fie un exemplu pentru actuala echipă naţională, a declarat, vineri, preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, la stadionul Arcul de Triumf, scrie Agerpres.

Lipă i-a vizitat la antrenament pe o parte dintre jucătorii Generaţiei de Aur, care se pregătesc pentru meciul de retragere programat la data de 25 mai pe Arena Naţională din Capitală.

„Generaţia de Aur înseamnă pentru mine un model, aţi văzut şi acum cu ce dorinţă se antrenează chiar dacă au trecut nişte ani peste ei. Ei erau o echipă, au demonstrat asta chiar şi atunci când s-au vopsit în cap, au făcut-o toţi. Eu mi-aş dori ca generaţia asta tânără să ia un model de la ei. Sportivii au nevoie de modele fie că este fotbalist, gimnast sau canotor. Cineva trebuie să le dea încredere că se poate. Eu cred că este o generaţie care nu va fi uitată niciodată, pentru că a fost dată tot timpul exemplu, a obţinut nişte rezultate foarte mari şi cred că obiectivul lor de atunci ar trebui să fie obiectivul generaţiei actuale”, a afirmat Lipă după întâlnirea cu „tricolorii”.

Preşedinta ANS şi-a amintit că urmărea „cu sufletul la gură” meciurile foştilor fotbalişti de la campionatele mondiale şi europene.

„Le-am spus că nu îmi place că au anunţat că va fi ultimul meci, dar mi-au spus că e ultimul pe anul acesta. Nu prea am avut eu timp să ies în stradă atunci când ei câştigau meciurile, pentru că eram în cantonament, dar i-am urmărit cu sufletul la gură. Mi-aş dori ca şi echipa naţională să aducă anul acesta un suflu de bucurie, pentru că fotbalul e fotbal. Dacă lor le merge bine, ne merge bine şi nouă”, a mai spus Lipă.

Pe 25 mai, componenţii „Generaţiei de Aur” vor întâlni o selecţionată de staruri ale fotbalului internaţional într-un meci de retragere organizat pe Arena Naţională din Capitală. Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Ilie Dumitrescu, Florin Răducioiu, Ionuţ Lupescu, Bogdan Stelea, Miodrag Belodedici, Marius Lăcătuş şi Florin Prunea sunt doar câţiva dintre marii fotbalişti care vor îmbrăca din nou tricoul României. În echipa adversă, antrenată de tehnicianul portughez Jose Mourinho şi-au anunţat prezenţa Nuno Gomes, Christian Panucci, Dida, Rivaldo, Jari Litmanen, Eric Abidal, Christian Karembeu şi Hristo Stoicikov.

Cea mai mare performanţă a echipei naţionale de fotbal a României a fost sfertul de finală de la Cupa Mondială din SUA 1994, când „tricolorii” au pierdut la loviturile de departajare cu 4-5 în faţa Suediei, după ce în optimi au eliminat vicecampioana mondială Argentina, cu 3-2.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Elias Charalambous (FCSB) – Vom face unele schimbări în echipă în meciul cu Farul

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în partida cu...

Andrea Pirlo, numit antrenorul echipei Dubai United

Fostul mare fotbalist italian Andrea Pirlo a fost numit, vineri, în funcţia de antrenor al echipei Dubai United...

Thomas Muller a confirmat că va continua să joace, dar nu în Europa

Fostul internaţional german Thomas Muller a confirmat că va continua să joace fotbal, dar nu în Europa, după...

FC Barcelona a plecat cu 30 de jucători în turneul din Asia

Antrenorul Hansi Flick a convocat 30 de jucători pentru turneul asiatic al echipei de fotbal FC Barcelona, care...