Eliberarea lui Brittney Griner, prizonieră în Rusia, este o „prioritate” pentru președintele SUA

Data:

Eliberarea lui Brittney Griner, arestată în Rusia din luna februarie pentru contrabandă cu droguri, este o „prioritate” pentru Joe Biden, a asigurat, marţi, un purtător de cuvânt al preşedintelui american, indicând, totodată, că preşedintele a citit scrisoarea care i-a fost adresată de baschetbalista americană, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Preşedintele a citit scrisoarea”, a spus Karine Jean-Pierre, marţi, într-o declaraţie de presă, fără a dezvolta pe marginea reacţiei preşedintelui la această scrisoare tristă.

„Acest subiect este o prioritate pentru preşedinte şi el face tot ce poate”, a adăugat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.

Karine Jean-Pierre nu a oferit, însă, detalii despre acţiunile concrete ale administraţiei americane, subliniind că mai mulţi înalţi responsabili se află în contact permanent cu familia campioanei şi cu soţia acesteia, Cherelle Griner.

„Noi vrem să punem capăt acestei practici, fie că este vorba de Rusia sau de altă ţară, de a deţine cetăţeni americani sau străini de manieră ilegală pentru a obţine beneficii politice”, a comentat Ned Price, purtătoarea de cuvânt a departamentului de Stat.

Coechipierele lui Brittney Griner au deplâns, de asemenea, lipsa de atenţie, în special mediatică.

„Indignarea nu este suficient de puternică”, a spus Brianna Turner înaintea unui meci la Los Angeles.

„Dacă era LeBron James (starul NBA) sau Tom Brady (legenda fotbalului american), atunci presa ar fi fost plină de titluri cu litere mari în fiecare zi”, a adăugat Sophie Cunningham, o altă jucătoare.

Starul american al baschetului feminin Brittney Griner i-a cerut luni, într-o scrisoare adresată preşedintelui SUA, Joe Biden, ale cărei fragmente au fost publicate de familie, să facă totul pentru a o elibera din închisoarea din Rusia, unde este acuzată de autorităţile locale de contrabandă cu droguri şi se află încarcerată din luna februarie.

„Sunt închisă într-o închisoare rusă, singură cu gândurile mele şi fără protecţia familiei, a prietenilor, a tricoului olimpic sau a tuturor lucrurilor pe care le-am reuşit în viaţă. Şi sunt îngrozită de ideea de a mă afla aici pentru totdeauna”, a scris dubla campioană olimpică de baschet, al cărei proces a început vinerea trecută cu uşile închise la un tribunal din Himki, de la periferia Moscovei.

„Ştiu foarte bine că trebuie să faceţi multe lucruri, dar vă rog, nu mă uitaţi, nici pe mine şi nici pe alţi deţinuţi americani”, a implorat aceasta. „Vă rog, faceţi totul pentru a ne aduce acasă”.

Scrisoarea lui Griner a fost depusă simbolic la Casa Albă luni, de Ziua Independenţei Statelor Unite.

Griner, dublă campioană olimpică alături de selecţionata Statelor Unite (2016, 2020), a fost arestată pe aeroportul din Moscova, în luna februarie, după descoperirea în bagajele sale de mână a unor ţigări electronice şi a unui „lichid care prezenta un miros special” de ulei de canabis, conform serviciului federal al vămilor ruse. Ea riscă până la zece ani de închisoare.

În mai, autorităţile de la Washington au declarat că Rusia o reţine „în mod nedrept” pe jucătoarea în vârstă de 31 de ani, în timp ce WNBA, liga profesionist de baschet feminin din SUA, a precizat că „lucrează pentru a o aduce pe Griner acasă”. Cazul acesteia se află acum în mâinile trimisului special al SUA care se ocupă de persoanele luate ostatice.

Arestarea jucătoarei americane, campioană a WNBA în 2014 cu echipa Phoenix Mercury, s-a produs pe fondul unei crize dintre Occident şi Moscova, generată de invazia din Ucrainei.

Considerată una dintre cele mai mari jucătoare de baschet feminin, Brittney Griner, la fel ca majoritatea jucătoarelor WNBA, a jucat mai multe sezoane pentru echipa rusă Ekaterinburg în timpul extrasezonului din Statele Unite.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Romelu Lukaku (Napoli), accidentat la coapsă, riscă să fie indisponibil câteva luni

Romelu Lukaku, atacantul lui Napoli, accidentat la coapsa stângă în meciul amical de joi cu Olympiakos Pireu, riscă...

‘Avansăm pas cu pas’, a spus Xabi Alonso, antrenorul lui Real Madrid

Noul antrenor al lui Real Madrid, Xabi Alonso, care vrea să readucă gigantul spaniol în vârful fotbalului mondial,...

Gael Monfils va face pereche cu Naomi Osaka la dublu mixt, la US Open, iar Sinner cu Siniakova

Lista finală de jucători pentru noul turneu de tenis de dublu mixt de la US Open, ultimul turneu...

F1: Oscar Piastri va avea propria tribună la Marele Premiu al Australiei din 2026

Australianul Oscar Piastri, actualul lider al Campionatului Mondial de Formula 1, va da numele unei tribune la Marele...