Eduard Novak – România are capacitatea de a câştiga în jur de 15 medalii la Jocurile Paralimpice

Data:

Preşedintele Comitetului Naţional Paralimpic, Eduard Novak, a declarat, marţi, la Complexul Sportiv Naţional „Lia Manoliu”, cu ocazia deschiderii Parasport Camp 2025, primul cantonament unificat al loturilor naţionale paralimpice, că România are capacitatea de a câştiga în jur de 15 medalii la Jocurile Paralimpice.

„Dacă în 2008 România a avut şapte sportivi calificaţi la Jocurile Paralimpice şi în 2024 doar şase, eu cred că posibilitatea României este în jur de 60-70-80 de sportivi calificaţi şi în jur de 15 medalii în diferite sporturi. Deci aici dorim să ajungem. Aceşti patru ani, acest mandat va fi vorba, efectiv, despre implementarea sportului paralimpic în România, în cadrul federaţiilor de specialitate, celor 29 de federaţii şi de vară şi de iarnă, şi pe echipe, şi individuale. Va fi o muncă foarte, foarte dificilă, deoarece şi sportivii trebuie să înţeleagă că este o posibilitate pentru ei, după care avem nişte obstacole. Sunt mulţi copii cu dizabilităţi care stau în casă, nu pot ieşi. Dacă ies din casă, nu ştiu cum pot ajunge la antrenament, dacă ajung la antrenament, baza aceea sportivă este accesibilă sau nu este accesibilă… Dar, cred că nişte modificări de legi, cu un sprijin la nivel de autorităţi şi nivel politic, în timp, putem să reuşim să deblocăm aceste obstacole”, a declarat Novak.

Strategia Comitetului Naţional Paralimpic are în componenţă şi identificarea unor sporturi de nişă, mai puţin cunoscute, la care paralimpicii români ar putea câştiga medalii.

„Şi în sportul paralimpic este ca în sportul olimpic. Sunt unele sporturi unde este foarte, foarte greu să ajungi, aşa cum a devenit ciclismul. Dar, de pildă, paraclimbing este un sport de nişă, care acum va fi introdus, peste patru ani, la Los Angeles, prima dată şi, cu rezultatele noastre, cred că deja putem lua nişte medalii. Trebuie să gândim şi logic şi foarte ‘smart’ în ce sporturi putem să avem rezultate şi în acele sporturi să dezvoltăm”, a completat Novak.

Oficialul CNP a afirmat totodată că Parasport Camp 2025 reprezintă un pas în încercarea de a promova sportul paralimpic care reprezintă o posibilitate de afirmare pentru federaţiile naţionale.

„Concret în afară de antrenamentele clasice, pe care loturile naţionale paralimpice le efectuează zilnic, avem multe evenimente de promovare a sportului. Adică noi trebuie să promovăm, să conştientizăm faptul că sportul paralimpic este o posibilitate uriaşă pentru federaţiile sportive naţionale şi este cumva în atribuţiunile lor să se ocupe şi de sportul paralimpic, nu numai de cel olimpic. Aşa funcţionează în toată lumea. Sunt prezenţi marea majoritate a sportivilor, în afară de baschet. Niciodată nu s-au cunoscut între ei. Şi este un start pentru noi, pentru implementarea sportului paralimpic în România”, a mai spus Novak.

La evenimentul organizat la Complexul Sportiv Naţional „Lia Manoliu”, cu ocazia inaugurării Parasport Camp 2025, au participat, pe lângă medaliaţii paralimpici la Paris 2024, Alexandru Bologa (judo) şi Camelia Ciripan (tenis de masă), şi antrenorul de gimnastică Marius Urzică, pugilistele Lăcrămioara Perijoc şi Claudia Nechita, atletul Rareş Toader, vicepreşedintele ANS, Cosmin Gabriel Tabără Amânar, Romi Mihăiescu – secretar general Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (ANPDPD) şi preşedintele CSA Steaua Bucureşti, Petruţ-Dănuţ Sârghe-Ciobanu.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Europa League – Harry Kane speră ca Tottenham să cucerească primul său trofeu după 17 ani

Atacantul englez Harry Kane speră ca Tottenham Hotspur, fosta sa echipă, să pună capăt unei aşteptări de 17...

Acţionarul FC Rapid, Dan Şucu, şi preşedintele Viorel Moldovan, reclamaţi de CCA la Comisia de Disciplină

Clubul de fotbal FC Rapid Bucureşti a anunţat, marţi, pe site-ul său oficial, că acţionarul Dan Şucu şi...

Antrenorul ten Hag ar putea reveni la Ajax Amsterdam

Antrenorul olandez Erik ten Hag, fost la Manchester United, ar putea reveni pentru sezonul viitor la echipa de...

Finalele Cupei UEFA şi Europa League

Echipele de fotbal Tottenham Hotspur şi Manchester United vor disputa, miercuri seara, pe Stadionul San Mames din Bilbao...