Echipele României şi-au aflat adversarele de la Campionatele Europene de Polo 2022

Data:

Echipele naţionale de polo pe apă ale României şi-au aflat adversarele de la Campionatele Europene din acest an, la masculin şi feminin, în urma tragerii la sorţi efectuate la Split (Croaţia), potrivit Agerpres.

Naţionala masculină a fost repartizată în Grupa C, alături de vicecampioana continentală Spania, Germania şi Olanda.

Capul de afiş este deţinut de confruntarea dintre campioana olimpică Serbia şi campioana europeană Ungaria, care fac parte din Grupa D, alături de Slovenia şi Israel.

Interesant se anunţă şi duelul dintre campioana mondială Italia şi Muntenegru, în Grupa A, în care se mai află Georgia şi Slovacia.

Croaţia, echipa gazdă, va avea o misiune dificilă în Grupa B, în faţa Greciei, vicecampioana olimpică, Franţa şi Malta fiind celelalte formaţii.

La feminin, România, la prima sa participare, face parte din Grupa A, alături de Ungaria, medaliata cu bronz din 2020, Olanda – campioana din 2018, Grecia – vicecampioana din 2018, Germania şi Croaţia.

Europenele din Croaţia debutează pe 27 august, finala feminină fiind programată pe 9 septembrie, iar cea masculină va avea loc pe 10 septembrie.

Componenţa grupelor la turneul final:
FEMININ
Grupa A: Ungaria, Olanda, Grecia, Germania, Croaţia, România;
Grupa B: Spania, Italia, Franţa, Serbia, Israel, Slovacia.

MASCULIN
Grupa A: Muntenegru, Italia, Georgia, Slovacia;
Grupa B: Croaţia, Grecia, Franţa, Malta;
Grupa C: Spania, România, Olanda, Germania;
Grupa D: Ungaria, Serbia, Israel, Slovenia.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia, a declarat vineri directorul...

F1: Lewis Hamilton a dominat prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Marii Britanii

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a dominat vineri prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui Premiu al Marii...

Liverpool şi-a amânat reluarea pregătirilor după decesul lui Diogo Jota

Campioana en titre a Angliei, FC Liverpool, şi-a amânat reluarea pregătirilor în vederea noului sezon după decesul atacantului...

Vingegaard se simte mai puternic ca niciodată înaintea Turului Franţei 2025

Ciclistul danez Jonas Vingegaard a declarat vineri, în ajunul startului Turului Franţei 2025 de la Lille, că se...