Echipele de MotoGP vor beneficia de un motor suplimentar în sezoanele cu cel puţin 21 de curse

Data:

Comisia Grand Prix, care gestionează regulamentele curselor din Campionatul Mondial de motociclism viteză (MotoGP), a aprobat utilizarea unui motor suplimentar, începând cu a 19 cursă, când sezonul cuprinde cel puţin 21 Mari Premii, transmite EFE, potrivit Agerpres.

În prezent, regulamentul MotoGP permite echipelor să utilizeze un număr maxim de şapte motoare în timpul unui sezon (nouă motoare în cazul producătorilor cu privilegii), dar această normă este valabilă pentru un calendar cu minimum 20 de curse, iar cum sezonul 2022 include 21 de Mari Premii, s-a aprobat utilizarea unui propulsor suplimentar începând cu a 19-a cursă.

Regulamentul modificat prevede că în sezoanele cu mai puţin de 21 de curse în calendarul oficial, anunţat de Federaţia internaţională de motociclism (FIM), fiecare pilot va dispune de maximum şapte motoare (nouă în cazul producătorilor cu privilegii), iar în sezoanele cu 21 sau 22 de curse vor fi disponibile opt motoare, respectiv zece în cazul fabricanţilor cu privilegii, ultimul fiind accesibil doar începând cu al 19-lea Mare Premiu.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Oscar Piastri, surprins de severitatea sancţiunii primite la Marele Premiu al Braziliei

Pilotul australian Oscar Piastri (McLaren) s-a declarat surprins de severitatea penalizării de 10 secunde pe care a primit-o...

NBA – Campioana Oklahoma City Thunder, la a şaptea victorie consecutivă acasă

Oklahoma City Thunder, campioana en titre a NBA, şi-a trecut în cont a şaptea victorie în tot atâtea...

Tadej Pogacar şi-a fixat marile obiective pentru sezonul 2026

Slovenul Tadej Pogacar, numărul unu mondial în ciclismul profesionist şi autorul unui sezon 2025 excepţional, în care a...

F1: Lewis Hamilton neagă existenţa unor tensiuni în cadrul echipei Ferrari

Lewis Hamilton a negat existenţa unor tensiuni în cadrul echipei de Formula 1 Ferrari, după comentariile recente ale...