Dusan Uhrin Jr: „Jucătorii trebuie să îmi arate tot ce au mai bun în acest ultim meci”

Data:

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, Dusan Uhrin Jr, a declarat, într-o conferinţă de presă, că jucătorii care vor intra în partida cu UTA Arad, ultima din play-out-ul Ligii I, trebuie să îi arate tot ce au mai bun în perspectiva barajului de retrogradare/promovare, potrivit Agerpres.

„Jucătorii care vor intra pe teren în acest ultim meci trebuie să îmi arate tot ce au mai bun. Ne-am pregătit şi de această dată pentru a face un joc bun. Suntem concentraţi, nu pot spune că nu suntem, până la urmă am câştigat meciul trecut în 10 jucători. Nu mă interesează împotriva cui jucăm la baraj. Vreau să pregătesc echipa cât pot de bine. Este adevărat că în proporţie de 80% vom întâlni Universitatea Cluj, o echipă bună, dar nu mă gândesc la adversar”, a afirmat Uhrin Jr.

În opinia tehnicianul ceh, conducerea clubului trebuie să facă tot posibilul să păstreze actuala siglă. În acelaşi timp, dintre cele cinci rămase în faza finală a procesului de rebranding, Uhrin Jr preferă logo-urile care înfăţişează câini.

„Nu am o preferinţă din cele cinci. Îmi place actuala. Încă nu mi s-a spus că trebuie să votez… probabil cineva îmi va spune şi voi alege. Eu pot şi să desenez o siglă nouă. Am văzut variantele pe Facebook şi cred că ar fi bine să o păstrăm pe actuala. Ştiu că este dificil, dar e mai bine ca oficialii din conducere să discute cu domnul Nicolae Badea să nu schimbe istoria clubului Dinamo. Aceste sigle cu acest mare ‘D’ sunt comune, Dinamo Tbilisi a avut una similară şi apoi a schimbat-o, Dinamo Moscova, Dinamo Kiev… toată lumea are o siglă cu ‘D’. De aceea mie îmi plac aceşti câini pe siglă. Prefer siglele cu câini”, a precizat Uhrin Jr.

Echipa de fotbal Dinamo întâlneşte formaţia UTA, vineri, de la ora 20:30, pe Stadionul Dinamo din Capitală, într-o partidă contând pentru etapa a 9-a, ultima a play-out-ului Ligii I.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Organizatorii Jocurilor Olimpice din 2026 au confirmat traseul oficial al torţei olimpice

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 au dezvăluit, luni, traseul complet al torţei olimpice, care va trece...

Nagelsmann lasă deschisă poarta lotului Germaniei pentru CM 2026

Selecţionata de fotbal a Germaniei şi-a asigurat biletul la Cupa Mondială din 2026 şi aşteaptă acum tragerea la...

Carlos Alcaraz, indisponibil pentru Cupa Davis

Liderul mondial Carlos Alcaraz, accidentat la piciorul drept, a declarat forfait, marţi, pentru faza finală a competiţiei masculine...

Laporta, încrezător că meciul Barca – Eintracht din Liga Campionilor se va juca pe Camp Nou

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a explicat marţi că gruparea sa lucrează la izolarea zonei de pe...