Doruleţ Ţiu şi Crinuţa Sebe, calificaţi în semifinalele Europenelor de tineret

Data:

Pugiliştii români Doruleţ Ţiu şi Crinuţa Andra Nicoleta Sebe s-au calificatîn semifinalele Campionatelor Europene de box pentru tineret de la Sofia şi şi-au asigurat astfel medalii, potrivit Agerpres.

Florin Ioniţă îşi asigurase şi el o medalie anterior la Europene, cei trei fiind singurii români rămaşi în competiţie.

La cat. 71 kg, Doruleţ Ţiu l-a învins marţi, în sferturi, pe slovacul Roman Horvath, la puncte, cu 4-1. În semifinală, Ţiu va boxa miercuri contra italianului Gabriele Guidi Rontani.

Tot miercuri, Florin Ioniţă va lupta cu kosovarul Syla Donat, în semifinalele cat. 92 kg.

În competiţia feminină, Crinuţa Andra Nicoleta Sebe a debutat cu o victorie prin KO tehnic în prima repriză a meciului din sferturile cat. 66 kg, marţi, împotriva bosniacei Amela Halilovic. Miercuri, în semifinale, adversara sa va fi franţuzoaica Maelys Richol.

Marţi, la cat. 51 kg, în sferturi, Vlad-Constantin Şchiopu a fost învins de moldoveanul Ilie Argatu, la puncte (0-5). Ionuţ Marian Pavel a cedat şi el în faţa turcului Ahmet Pekel (0-5), în sferturile cat. 54 kg. Ionuţ Chiriac a pierdut la puncte (1-4) meciul cu germanul Arian Gohar Shenason Esfahani, în sferturile cat. 57 kg.

România a aliniat 19 boxeri la Europenele de tineret, 8 la masculin şi 11 la feminin.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cred că trebuie să-mi schimb comportamentul, spune antrenorul Hansi Flick (FC Barcelona)

Antrenorul echipei FC Barcelona, Hansi Flick, a recunoscut luni că a trebuit să-şi "schimbe comportamentul" după cartonaşul roşu...

„Acesta este Interul lui Chivu”, a scris Fabio Capello

"Acesta este Interul lui Chivu", a afirmat fostul mare antrenor Fabio Capello după ce echipa milaneză, pregătită de...

Antrenorul Juergen Klopp nu exclude o revenire la FC Liverpool

Antrenorul Juergen Klopp a afirmat că este "teoretic posibil" ca într-o zi să se întoarcă la conducerea tehnică...

Mike Tyson, în RD Congo, la celebrarea a 50 de ani de la ‘The Rumble in the Jungle’

Legendarul boxer american Mike Tyson s-a întâlnit cu preşedintele Republicii Democrate Congo, Felix Tshisekedi, în cadrul festivităţilor celei...