Djokovic va înfrunta un jucător venit din calificări în primul tur la Wimbledon

Data:

Tenismanul sârb Novak Djokovic, operat la genunchiul drept în urmă cu trei săptămâni figurează pe tabloul principal de la Wimbledon şi îl va înfrunta în primul tur pe cehul Vit Kopriva (locul 123 ATP), jucător provenit din calificări, potrivit tragerii la sorţi care a avut loc vineri, informează AFP.

Cap de serie numărul 2, Djokovic (37 de ani) îi va avea în partea sa de tablou, printre alţii, pe germanul Alexander Zverev, campionul olimpic en titre, şi pe polonezul Hubert Hukacz.

În cealaltă jumătate a tabloului, italianul Jannik Sinner, numărul unu mondial, şi marele său rival, spaniolul Carlos Alcaraz (nr. 3), câştigătorul de anul trecut al Grand Slam-ului londonez pe iarbă, după o finală cu Djokovic, s-ar putea întâlni în semifinale.

Alcaraz va debuta anul acesta la Wimbledon împotriva estonianului Mark Lajal, numărul 262 mondial, în timp ce Sinner îl va avea ca adversar în primul tur pe germanul Yannick Hanfmann (95 ATP).

Novak Djokovic, septuplu campion la Wimbledon, care vizează al 25-lea său titlu de Mare Şlem – un nou record pentru tenisul profesionist – s-a accidentat la începutul lunii iunie, în optimile de finală la Roland Garros, înainte să declare forfait pentru sferturile de finală.

El a fost supus unei intervenţii chirurgicale la meniscul drept, chiar la Paris, iar prezenta sa la Wimbledon a stat sub semnul întrebării. Djokovic şi Sinner s-au antrenat împreună joi pe terenul central de la Wimbledon.

O altă prezenţă neaşteptată la Wimbledon este cea a britanicului Andy Murray, fostul lider al clasamentului ATP, care a fost operat săptămâna trecută pentru un chist la coloana vertebrală.

Murray (37 de ani), dublu campion la All England Club (2013, 2016), îl va înfrunta în primul tur pe cehul Tomas Machac (38 ATP). Scoţianul urmează să se retragă din activitate după Olimpiada de la Paris.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Lionel Messi va dezveli o statuie a sa la Kolkata, în India

Starul argentinian Lionel Messi, care a devenit recent campion în Liga profesionistă nord-americană de fotbal (MLS), va dezveli...

Oklahoma City Thunder şi San Antonio Spurs, în semifinalele NBA Cup

Echipele de baschet Oklahoma City Thunder şi San Antonio Spurs s-au calificat în semifinalele Cupei NBA, programate sâmbătă...

Brazilianul Rodrygo (Real Madrid), la primul său gol după 9 luni şi 32 de meciuri

Atacantul brazilian Rodrygo Goes a pus capăt "secetei" care îl bântuia în ultima perioadă: 32 de meciuri consecutive...

Garbine Muguruza va conduce turneul de la Madrid, alături de Feliciano Lopez

Fosta jucătoare spaniolă de tenis Garbine Muguruza va conduce turneul Mutua Madrid Open, alături de compatriotul său Feliciano...