Djokovic şi Tsitsipas au ‘cucerit’ Piazza del Popolo din Roma

Data:

Sârbul Novak Djokovic şi grecul Stefanos Tsitipas au fost marţi protagoniştii unui antrenament demonstrativ în emblematica Piazza del Popolo din Roma, unde sute de fani şi turişti s-au adunat pentru a urmări cele două vedete ale tenisului, în marja turneului ATP Masters 1.000 care începe miercuri în capitala Italiei, informează EFE.

Istorica piaţă romană, care pentru al treilea an consecutiv găzduieşte un teren de zgură pe una dintre laturile sale, a servit drept scenariu pentru ca finaliştii ediţiei din 2022 să-şi reia contactul cu publicul local.

Tsitsipas a început ziua la ora locală 16:30, invitând inclusiv doi copii să se antreneze alături de el, în timp ce Djokovic a preluat antrenamentul în jurul orei 17:00, în faţa unei mulţimi care a umplut zonele permise publicului.

Revenirea lui Djokovic, sextuplu campion la Foro Italico, este unul dintre momentele culminante ale acestei a 83-a ediţii a turneului, după ce „Nole” a ratat ediţia de anul trecut şi a fost indisponibil în ultimele două luni din cauza unei accidentări la umărul drept, suferită la Indian Wells.

Fervoarea pentru sârb a fost palpabilă. Fanii, scandând tot timpul „Bravo Nole”, s-au adunat în jurul obeliscului central din piaţă, pentru a încerca să arunce o privire la sesiunea de antrenament.

La sfârşitul sesiunii, Djokovic a semnat toate mingile folosite şi le-a aruncat în direcţia spectatorilor, un gest de conexiune după absenţa sa din 2025.

Turneul ATP Masters 1.000 de la Roma, ale cărui meciuri de pe tabloul principal vor debuta pe 6 mai, este marcată anul acesta de absenţa spaniolului Carlos Alcaraz, campionul en titre, şi de marea aşteptare din jurul unei posibile finale între Djokovic şi favoritul local Jannik Sinner.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Anglia a lăsat în urmă dezamăgirea de la Cupa Mondială şi a mers mai departe (Thomas Tuchel)

Anglia a trecut peste dezamăgirea din semifinalele Cupei Mondiale din America de Nord şi a făcut un pas...

Edward Iordănescu – Ieşirea de pe scenă a lui Ronaldo e tristă, pentru Messi finalul e aproape perfect

Fostul selecţioner al echipei naţionale a României, Edward Iordănescu, susţine, într-o postare pe un site de socializare, că...

MotoGP introduce o sesiune de calificări separată pentru cursele de sprint

Weekendurile de MotoGP se vor schimba începând cu sezonul viitor, odată cu introducerea unei sesiuni de calificări separate...

Antrenorul Mikel Arteta şi-a prelungit contractul cu Arsenal

Antrenorul echipei de fotbal Arsenal Londra, Mikel Arteta, care în sezonul trecut a condus clubul spre primul său...