Dinamo Kiev a strâns peste 700.000 de euro în urma ”meciurilor pentru pace”

Data:

Clubul Dinamo Kiev a strâns peste 22 de milioane de grivne, echivalentul a 712.000 euro, în urma celor cinci ”meciuri pentru pace” susţinute contra unor echipe de fotbal din Europa, potrivit Agerpres.

Turneul echipei antrenate de românul Mircea Lucescu a început pe 12 aprilie, la Varşovia, cu o victorie, 3-1 cu formaţia locală Legia, urmat de un meci cu Galatasaray la Istanbul (tot 3-1). Dinamo Kiev a remizat cu CFR Cluj, campioana României, 0-0, în Gruia, pe 20 aprilie. Campioana Ucrainei a învins apoi Borussia Dortmund cu 3-2, pe 26 aprilie, încheind periplul său în Croaţia, cu un meci încheiat la egalitate, 2-2, cu Dinamo Zagreb.

În urma diferitelor evenimente caritabile şi licitaţii, aceste meciuri ale alb-albaştrilor au strâns 22 de milioane de grivne, bani care vor fi folosiţi în scopuri umanitare, pentru ajutorarea oamenilor afectaţi de războiul pornit de Rusia în Ucraina.

Dinamo Kiev precizează că toate cheltuielile financiare legate de organizarea acestor evenimente au fost suportate de club.

Evenimentele nu au fost doar meciuri de fotbal, ci şi spectacole anti-război, care să atragă atenţia lumii fotbalului şi societăţii internaţionale în legătură cu faptele dramatice care au loc în Ucraina.

Turneul a început cu un concert susţinut corul folcloric ucrainean Veriovka, acesta interpretând imnurile Ucrainei şi Poloniei la Varşovia. La meciul respectiv, au cântat în faţa publicului mai mulţi cântăreţi ucraineni, precum Tina Karol, Iulia Sanina, Ruslana, Katerina Pavlenko şi Dorofeeva. La Dortmund, Jamala, cântăreaţă de origine tătară din Crimeea, a încurajat lumea să condamne atrocităţile care se petrec la Mariupol şi alte oraşe înconjurate de armata rusă. Ea a intrepretat legendarul cântec 1944 şi a cântat Ave Maria a cappella.

În Germania şi România, imnul ucrainean a fost interpretat de Iulia Sanina, în timp ce în Croaţia a fost intonat de Michelle Andrade.

Strângerea de fonduri continuă pe un site special, pe care poate fi urmărit programul de meciuri caritabile al lui Dinamo, precum şi detalii despre evenimentele conexe.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia, a declarat vineri directorul...

F1: Lewis Hamilton a dominat prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Marii Britanii

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a dominat vineri prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui Premiu al Marii...

Liverpool şi-a amânat reluarea pregătirilor după decesul lui Diogo Jota

Campioana en titre a Angliei, FC Liverpool, şi-a amânat reluarea pregătirilor în vederea noului sezon după decesul atacantului...

Vingegaard se simte mai puternic ca niciodată înaintea Turului Franţei 2025

Ciclistul danez Jonas Vingegaard a declarat vineri, în ajunul startului Turului Franţei 2025 de la Lille, că se...