Deputaţii francezi cer FIFA 440 de milioane de dolari pentru muncitorii din Qatar

Data:

O sută de deputaţi francezi au semnat un apel adresat Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), solicitând să dea curs unei cereri a organizaţiei Amnesty International pentru un fond de indemnizaţie de 440 de milioane de dolari pentru familiile muncitorilor de pe şantierele Cupei Mondiale din Qatar, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Noi, parlamentarii Republicii Franceze, cerem conducătorilor Federaţiei Internaţionale de Fotbal să pună în practică, în cel mai scurt timp, un fond minimal de 440 de milioane de dolari”, se arată în scrisoarea semnată de aproximativ 120 deputaţi, majoritatea de stânga (opoziţie), dar şi din rândurile deputaţilor de dreapta, centru şi a majorităţii prezidenţiale.

Fondurile vor fi destinate „să despăgubească toţi muncitorii sau familiile lor, care au participat la pregătirea Cupei Mondiale din 2022 şi ale căror drepturi fundamentale au fost frecvent încălcate”, conform textului publicat de revista So Foot.

Această cerere a fost formulată de Amnesty International în luna mai, iar suma de 440 de milioane de dolari este echivalentul premiilor ce vor fi distribuite celor 32 de echipe participante.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Antrenorul lui Liverpool a respins acuzaţiile lui Everton privind tragerile de timp

Antrenorul lui FC Liverpool, olandezul Arne Slot, a respins sugestiile lui Everton privind tragerile de timp şi crede...

Meciul FC Barcelona – Real Sociedad, de duminică, nu se va juca totuşi pe Camp Nou

Preşedintele lui FC Barcelona, Joan Laporta, a confirmat marţi că ''totul indică faptul că'' meciul împotriva echipei Real...

Sergio Busquets va agăţa ghetele în cui la finalul acestui sezon (presă)

Mijlocaşul spaniol Sergio Busquets, fostul jucător al echipei FC Barcelona, care evoluează în prezent la Inter Miami, alături...

Swiatek şi Gauff, marile favorite ale turneului WTA 1000 de la Beijing

Poloneza Iga Swiatek (nr. 2 mondial) şi americanca Coco Gauff (nr.3) sunt, în absenţa belarusei Arina Sabalenka (1...