Denis Shapovalov a debutat cu dreptul la Madrid (ATP)

Data:

Tenismanul canadian Denis Shapovalov (132 ATP) a debutat cu o victorie în turneul ATP Masters 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.877.020 de euro, 6-4, 3-6, 6-3 cu argentinianul Facundo Diaz, miercuri, în prima rundă.

Pentru Shapovalov a fost prima victorie după o serie de trei eşecuri consecutive, fără set câştigat, la Miami, Houston şi Bucureşti.

Nord-americanul va juca în turul secund tot împotriva unui argentinian, Tomas Martin Etcheverry (cap de serie numărul 26).

Tot un argentinian, Mariano Navone, finalist la Bucureşti în weekend, s-a calificat în turul al doilea la Madrid după 7-5, 6-2 cu australianul Alexei Popyrin. Sud-americanul va avea o misiune dificilă în runda următoare, contra danezului Holger Rune, numărul 12 mondial.

Chinezul Juncheng Shang (111 ATP) a câştigat un meci maraton de patru ore cu francezul Corentin Moutet (88 ATP), scor 6-7 (9/11), 6-2, 7-6 (12/10). Shang ar putea fi unul dintre adversarii echipei României în toamnă, în Cupa Davis.

Rezultate înregistrate miercuri în primul tur la simplu masculin la Madrid (zgură):
Jack Draper (Marea Britanie) – Thanasi Kokkinakis (Australia) 6-3, 3-6, 7-5
Daniel Altmaier (Germania) – Martin Landaluce (Spania) 6-1, 7-5
Luca Van Assche (Franţa) – Zizou Bergs (Belgia) 6-4, 6-7 (0/7), 6-1
Luciano Darderi (Italia) – Gael Monfils (Franţa) 6-4, 6-2
Lukas Klein (Slovacia) – Pablo Llamas (Spania) 6-1, 4-6, 7-6 (7/4)
Fabian Marozsan (Ungaria) – Aslan Karaţev (Rusia) 7-6 (8/6), 7-6 (7/2)
Denis Shapovalov (Canada) – Facundo Diaz (Argentina) 6-4, 3-6, 6-3
Borna Coric (Croaţia) – Benjamin Hassan (Liban) 6-7 (5/7), 7-5, 6-3
Facundo Bagnis (Argentina) – Brandon Nakashima (SUA) 6-3, 7-6 (7/5)
Juncheng Shang (China) – Corentin Moutet (Franţa) 6-7 (9/11), 6-2, 7-6 (12/10)
Taro Daniel (Japonia) – Aleksandar Vukic (Australia) 6-2, 6-7 (1/7), 6-1
Mariano Navone (Argentina) – Alexei Popyrin (Australia) 7-5, 6-2
Botic van de Zandschulp (Olanda) – Christopher Eubanks (SUA) 6-3, 6-3
Jaume Munar (Spania) – Nuno Borges (Portugalia) 7-5, 6-4
Thiago Wild (Brazilia) – Roman Safiulin (Rusia) 6-4, 6-4
Aleksandr Şevcenko (Kazahstan) – Arthur Rinderknech (Franţa) 6-4, 5-7, 6-3

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Djokovic, gata să îi ofere ajutor lui Zverev care suferă de probleme mintale

Jucători de top din tenis, inclusiv Novak Djokovic şi Arina Sabalenka, sunt alături de germanul Alexander Zverev, după...

Nico Williams şi-a prelungit contractul cu Athletic Bilbao până în 2035

Internaţionalul spaniol Nico Williams a pus capăt "telenovelei" legate de posibilul său transfer la FC Barcelona, acceptând să-şi...

Turul Franţei 2025 – Pogacar contra tuturor, toţi contra lui Pogacar

Rareori Turul ciclist al Franţei a avut un favorit atât de clar precum se anunţă ediţia din acest...

Olympique Lyon are nevoie de 200 milioane euro pentru a evita retrogradarea în liga secundă

Echipe Olympique Lyon trebuie să facă rost urgent de suma de 200 de milioane de euro pentru a...