Decesul unui alpinist nepalez în timpul unei ascensiuni pe Everest

Data:

Un alpinist nepalez a decedat în timpul unei ascensiuni pe Muntele Everest, pe care l-a cucerit anterior de mai multe ori, au anunţat vineri organizatorii expediţiei, citaţi de AFP, potrivit Agerpres.

Ngimi Tenji Sherpa, în vârsta de 38 de ani, a fost găsit mort joi dimineaţă, într-o zonă numită „terenul de fotbal”, un loc relativ sigur faţă de înşelătoarea cascadă de gheaţă Khumbu.

Acesta este primul deces al sezonului pe „Acoperişul lumii”, aşa cum este supranumit Everestul, cel mai înalt vârf al planetei (8.848 m).

„Trupul său a fost coborât. Nu a fost niciun accident, primele constatări medicale sugerează o stare de rău la mare altitudine”, a declarat Pasang Tsering Sherpa, reprezentantul Beyul Adventures.

Ngimi Tenji Sherpa, care monta echipament în tabără, a fost găsit aşezat, purtând rucsacul la spate.

Aproximativ o treime dintre morţii de pe Everest sunt ghizi şi hamali nepalezi, cifră care nu face decât să confirme riscul asumat de sutele de alpinişti care visează să ajungă pe Chomolungma, numele tibetan al Everestului.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Bayern Munchen va întâlni pe RB Salzburg, într-un amical pe 6 ianuarie

Bayern Munchen va disputa un meci amical împotriva lui Red Bull Salzburg pe 6 ianuarie 2026, a anunţat...

Selecţionerul Spaniei rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei excelente a echipei sale

Selecţionerul reprezentativei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei...

F1: Pirelli a limitat la maximum 25 de tururi fiecare set de pneuri la Marele Premiu al Qatarului

Producătorul Pirelli a limitat fiecare set de anvelope la un maximum de 25 de tururi la Marele Premiu...

Mircea Lucescu – Eu sunt vinovat; nu se ştie dacă voi mai fi la baraj

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că el...