Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz (22 ani), deţinătorul trofeului, a avut parte de un debut dificil la turneul de Mare Şlem de la Wimbledon, învingându-l greu în cinci seturi, 7-5, 6-7 (5/7), 7-5, 2-6, 6-1, pe italianul Fabio Fognini, într-un meci din primul tur, disputat luni pe iarba de la All England Club.
Alcaraz, numărul 2 mondial şi campion la Wimbledon în ultimii doi ani, a avut nevoie de patru ore şi jumătate pentru a trece de „veteranul” Fognini (38 ani), la capătul unui joc disputat pe temperatură de peste 30 de grade Celsius.
În turul următor, Carlos Alcaraz îl va înfrunta pe britanicul Oliver Tarvet, un jucător amator clasat pe locul 733 în ierarhia ATP, care a învins luni un alt tenisman venit din calificări, elveţianul Leandro Riedi, în faţa căruia s-a impus în trei seturi simetrice: 6-4, 6-4, 6-4.
Un alt favorit, danezul Holger Rune (nr.8), s-a înclinat în schimb în cinci seturi, 4-6, 4-6, 7-5, 6-3, 6-4, în faţa chilianului Nicolas Jarry, alăturându-se astfel rusului Daniil Medvedev, cap de serie numărul 9, şi grecului Stefanos Tsitsipas (nr.24), care au părăsit la rândul lor prematur competiţia londoneză.
Rezultate – turul 1:
Arthur Fery (Marea Britanie) – Alexei Popyrin (Australia/N.20) 6-4, 6-1, 4-6, 6-4
Luciano Darderi (Italia) – Roman Safiullin (Rusia) 7-6 (7/3), 1-6, 6-7 (2/7), 6-3, 6-1
Jordan Thompson (Australia) – Vit Kopriva (Cehia) 3-6, 4-6, 6-3, 7-6 (7/1), 6-1
Benjamin Bonzi (Franţa) – Daniil Medvedev (Rusia/N.9) 7-6 (7/2), 3-6, 7-6 (7/3), 6-2
Nuno Borges (Portugalia) – Francisco Cerundolo (Argentina/N.16) 4-6, 6-3, 7-6 (7/5), 6-0
Billy Harris (Marea Britanie) – Dusan Lajovic (Serbia) 6-3, 6-2, 6-4
Karen Hacianov (Rusia/N.17) – Mackenzie McDonald (SUA) 7-5, 6-4, 6-4
Ethan Quinn (SUA) – Henry Searle (Marea Britanie) 4-6, 6-2, 7-6 (13/11), 6-2
Christian Garin (Chile) – Chris Rodesch (Luxemburg) 7-6 (10/8), 6-4, 6-4
Nicolas Jarry (Chile) – Holger Rune (Danemarca/N.8) 4-6, 4-6, 7-5, 6-3, 6-4
Learner Tien (SUA) – Nishesh Basavareddy (SUA) 7-6 (7/5), 6-3, 6-2
Joao Fonseca (Brazilia) – Jacob Fearnley (Marea Britanie) 6-4, 6-1, 7-6 (7/5)
Jiri Lehecka (Cehia/N.23) – Hugo Dellien (Bolivia) 4-6, 6-2, 6-2, 7-6 (7/0)
Mattia Bellucci (Italia) – Oliver Crawford (Marea Britanie) 6-7 (2/7), 6-3, 6-4, 6-4
Cameron Norrie (Marea Britanie) – Roberto Bautista (Spania) 6-3, 3-6, 6-4, 7-6 (7/3)
Frances Tiafoe (SUA/N.12) – Elmer Moeller (Danemarca) 6-3, 6-4, 6-2
Lloyd Harris (Africa de Sud) – Zizou Bergs (Belgia) 7-6 (9/7), 7-6 (7/2), 6-7 (5/7), 6-2
Adrian Mannarino (Franţa) – Christopher O’Connell (Australia) 6-2, 6-4, 6-3
Valentin Royer (Franţa) – Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.24) 6-3, 6-2, 0-0 (abandon Tsitsipas)
Felix Auger-Aliassime (Canada/N.25) – James Duckworth (Australia) 6-2, 3-6, 6-7 (2/7), 6-4, 6-4
Jan-Lennard Struff (Germania) – Filip Misolic (Austria) 6-2, 5-7, 6-3, 6-3
Oliver Tarvet (Marea Britanie) – Leandro Riedi (Elveţia) 6-4, 6-4, 6-4
Carlos Alcaraz (Spania/N.2) – Fabio Fognini (Italia) 7-5, 6-7 (5/7), 7-5, 2-6, 6-1
AGERPRES