David Popovici – A fost cel mai important an de până acum

Data:

Înotătorul David Popovici a declarat, luni, cu ocazia Galei Sportului Dinamovist, că 2025 a fost cel mai important an din cariera sa de până acum şi că a avut multe lucruri de învăţat din momentele dificile pe care a reuşit să le traverseze.

„Cred că a fost cel mai important an pentru mine de până acum. A fost un an dificil, frumos şi din care am învăţat extraordinar de multe lucruri. Întotdeauna este foarte frumos şi plăcut să câştigi, dar înveţi mult mai multe din momentele în care îţi este greu. Şi cumva anul acesta am reuşit să trec şi prin nişte momente în care mi-a fost foarte greu şi să şi câştig. Sunt mândru de mine şi de echipa mea, de toţi oamenii din echipă. Dacă ar fi să-l caracterizez în două cuvinte aş putea spune că a fost un an intens şi frumos”, a declarat Popovici.

„Cel mai emoţionant moment a fost probabil cel în care m-am urcat pe podium la Campionatul Mondial, când am realizat cu adevărat că ar fi trebuit să am mai multă încredere în mine şi că poate să îmi iasă şi să reuşesc, chiar dacă mă simt rău cu o zi, două sau trei înainte. Atunci a fost un moment foarte emoţionant. E fix sentimentul de dinainte de cursă, de la Europene sau Mondiale, când ţi se strigă numele, când eşti cuprins de frică, dar în acelaşi timp te simţi mai în viaţă ca oricând. Exact aia este adrenalina la care îmi place să mă întorc”, a adăugat David Popovici.

Înotătorul David Popovici, dublu campion mondial, şi halterofila Mihaela Cambei, cu un aur şi două medalii de argint la CM, au fost desemnaţi, luni, în cadrul Galei Sportului Dinamovist, cei mai buni sportivi ai clubului Sportiv Dinamo în 2025.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Atacantul Thomas Muller va juca şi în 2026 la Vancouver Whitecaps

Atacantul german Thomas Muller va juca la Vancouver Whitecaps şi în sezonul 2026, după ce clubul canadian a...

Chelsea, fără Cole Palmer în meciul cu Atalanta din Liga Campionilor

Cole Palmer, mijlocaşul echipei Chelsea Londra, va fi menajat şi nu va disputa meciul din Liga Campionilor la...

Novak Djokovic crede că Portugalia va câştiga Cupa Mondială de fotbal din 2026

Tenismanul sârb Novak Djokovic, deţinătorul recordului de titluri de Mare Şlem (24), a prezis că Portugalia lui Cristiano...

Carlos Alcaraz l-a învins pe Joao Fonseca la turneul demonstrativ de la Miami

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul unu mondial, l-a învins cu 7-5, 2-6, 10-8 pe Joao Fonseca, noua stea...