Dănuţ Coman: Ne vom lupta la TAS pentru a recâştiga punctele

Data:

Dănuţ Coman, care a revenit în funcţia de preşedinte al AFC Hermannstadt, a afirmat că echipa sibiană se va lupta la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), pentru a recâştiga cele 9 puncte cu care a fost sancţionată de către Comisia pentru Acordarea Licenţei Cluburilor, potrivit Agerpres.

„Am revenit la fel de entuziast ca şi prima dată, îmi doresc să facem performanţă în continuare, aşa cum am făcut şi prima dată când am venit la Sibiu. Ne-am îndeplinit un obiectiv, acela de a promova această echipă, acum echipa a revenit la Sibiu pe un stadion extraordinar de frumos, care este o mare realizare pentru oraş şi pentru întreg fotbalul românesc. Mă bucur că fac parte din acest proiect şi sper să facem performanţă în continuare. A fost un moment, atunci când s-au pierdut cele nouă puncte, în care am zis că, indiferent de ofertele pe care le-am avut, îmi doresc să revin să lupt alături de colegii mei pentru a recâştiga cele nouă puncte pentru că sunt câştigate pe teren, sunt muncite”, a declarat Coman, într-un interviu pentru canalul de YouTube al AFC Hermannstadt.

„Din păcate nu suntem în cel mai favorabil moment în acest proces. Dar vom lupta pentru a le recâştiga şi pentru a reveni acolo unde cred că FC Hermannstadt a demonstrat că îi este locul, în prima parte a clasamentului. Printre obiectivele pe care le-am gândit la revenirea mea este acela de a recâştiga punctele. Din păcate, în România am pierdut cam tot ce se putea pierde, ne vom lupta la TAS pentru a demonstra că ar trebui să primeze criteriul sportiv. Ştiu exact ce s-a întâmplat, nu putem da vina pe cineva, dar mult mai important este ce vom face de acum încolo şi cum ne vom apăra la TAS. Vom lupta cu toate resursele necesare pentru a recâştiga punctele şi sper că ăsta să fie un prim pas, pentru că această echipă a luptat pe teren şi merită ca punctele să rămână aici. Ar fi păcat ca aceste puncte să se piardă la comisii. Şansele pleacă de la 20%, dar sperăm că la finalul procesului să fim învingători”, a adăugat el.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Bayern Munchen va întâlni pe RB Salzburg, într-un amical pe 6 ianuarie

Bayern Munchen va disputa un meci amical împotriva lui Red Bull Salzburg pe 6 ianuarie 2026, a anunţat...

Selecţionerul Spaniei rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei excelente a echipei sale

Selecţionerul reprezentativei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei...

F1: Pirelli a limitat la maximum 25 de tururi fiecare set de pneuri la Marele Premiu al Qatarului

Producătorul Pirelli a limitat fiecare set de anvelope la un maximum de 25 de tururi la Marele Premiu...

Mircea Lucescu – Eu sunt vinovat; nu se ştie dacă voi mai fi la baraj

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că el...