Daniel Niculae: „Avem un început infernal în SuperLigă, jucăm săptămânal derby-uri”

Data:

Preşedintele clubului de fotbal FC Rapid, Daniel Niculae, a declarat, vineri, la finalul tragerii la sorţi a programului SuperLigii, că formaţia condusă de Adrian Mutu are un început „infernal”, cu derby-uri în fiecare săptămână, în primele etape urmând să întâlnească primele trei clasate din sezonul trecut, CFR Cluj, FCSB şi Universitatea Craiova, potrivit Agerpres.

„Avem un început foarte tare de campionat. Jucăm săptămânal derby-uri. Avem derby-uri în primele etape. E clar că avem un început infernal. Dar eu sper să începem cu dreptul şi să avem continuitate în rezultatele bune. Tragerea la sorţi a fost cum a fost, nu mai contează, mai devreme sau mai târziu oricum întâlneam toate echipele. Noi trebuie să intrăm pe teren cu gândul la victorie la fiecare meci. Obiectivul clubului l-am transmis deja, este clasarea în primele şase locuri, adică play-off-ul. Apoi campionatul este un maraton, se desfăşoară pe o perioadă lungă de timp. Contează să începi bine, dar cel mai important este cum termini. Noi sezonul ăsta ne dorim să creăm o echipă pentru a ne putea bate apoi cu cluburile care se luptă pentru câştigarea campionatului”, a afirmat preşedintele.

„Va fi un derby mai puţin pentru noi anul acesta, din păcate cei de la Dinamo nu au gestionat foarte bine situaţia… ei ştiu foarte bine ce au de făcut acum. Dar noi sperăm să îşi facă o echipă bună şi să se bată la promovare. Pentru că Liga a II-a este foarte, foarte dificilă mai ales pentru o echipă care nu a mai fost acolo”, a adăugat Daniel Niculae.

Acesta a menţionat că îşi doreşte ca în scurt timp să realizeze transferul unui atacant.

„Mai vin jucători. În primul rând avem mare nevoie de un atacant. Încă nu am reuşit să finalizăm discuţiile cu unul dintre atacanţii doriţi de noi… sperăm ca în scurt timp să finalizăm şi să aducem un atacant”, a precizat Niculae.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Tenis: Caroline Garcia, adversara Gabrielei Ruse, la Rouen

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse o va înfrunta pe Caroline Garcia, a doua favorită, în sferturile de...

Fotbal: Expoziţia „The Messi Experience”, la Miami, pe 25 aprilie

"The Messi Experience: A Dream Come True', o expoziţie interactivă dedicată starului fotbalului mondial Lionel Messi îşi va...

Fotbal: S-au stabilit semifinalele Europa League

Olympique Marseille o va înfrunta pe Atalanta Bergamo, iar AS Roma o va întâlni pe Bayer Leverkusen, în...

Tenis: Emma Răducanu, în sferturi la Stuttgart

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la...