Daniel Bîrligea (FCSB) – Suntem fericiţi, a fost obiectivul nostru să câştigăm cu Rapid şi Dinamo

Data:

Atacantul Daniel Bîrligea a spus, luni, după derby-ul cu Dinamo, câştigat cu scorul de 3-1, că este fericit că echipa de fotbal FCSB a reuşit să se impună la doar o săptămână după victoria împotriva rivalilor de la Rapid.

„Sunt foarte fericit că sunt aici, iubesc această echipă, suntem toţi uniţi. Anul acesta ne-am îndeplinit obiectivele şi mai avem un pic. Noi ne jucăm meciurile noastre. Îmi place să joc la Cluj, o să mergem acolo să facem un meci mare. Nu contează ce fac ceilalţi, pentru că este mai frumos să câştigi campionatul pe teren. Noi o să câştigăm şi la Cluj. Nu contează dacă vom fi campioni dinainte de a începe meciul. Suntem fericiţi, a fost unul dintre obiectivele noastre să câştigăm meciurile cu Rapid şi Dinamo. Acum ne gândim la meciul cu ‘U’ Cluj, în rest nu ne interesează nimic altceva”, a spus Bîrligea, la Prima Sport.

El consideră că FCSB a excelat în acest an la capitolul atitudine: „Diferenţa dintre noi şi ceilalţi este făcută de atitudinea din teren. Noi am făcut meciuri foarte bune pentru că am coborât în teren cu atitudine de campioni. În plus suntem jucători experimentaţi, nu ne-a fost frică, dar cred că atitudinea este cel mai bun răspuns”.

FCSB a făcut un nou pas spre titlu în Superliga de fotbal, după ce a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 3-1 (3-0), luni seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din etapa a 7-a a play-off-ului.

FCSB a ajuns la 21 de meciuri consecutive fără înfrângere în campionat, 14 victorii, 7 egaluri.

Dinamo are o victorie şi cinci eşecuri în play-off.

În meciurile directe din acest sezon, FCSB s-a impus pe linie, 2-0 şi 2-1 în sezonul regulat, 2-1 şi 3-1 în play-off.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Mbappe şi PSG au fost citaţi la o audiere la tribunalul muncii din Paris

Atacantul francez Kylian Mbappe şi fostul său club Paris Saint-Germain au fost citaţi la o audiere la tribunalul...

Rădoi (U Craiova) – Rapid Viena e un adversar mult mai dificil decât ce am întâlnit până acum

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a declarat, miercuri seara, într-o conferinţă de presă, că se...

Profitul clubului AC Milan în scădere, în ciuda unei cifre de afaceri record

Clubul italian de fotbal AC Milan se confruntă cu o scădere a profitului său la 3 milioane de...

Trebuie să jucăm mai bine, a declarat antrenorul echipei FC Barcelona după remiza de la Bruges (3-3)

Antrenorul echipei FC Barcelona, Hansi Flick, a regretat că formaţia sa nu a avut un presing bun şi...