Dan Şucu: Rapid plăteşte 400.000 de euro taxe. Ce se întâmplă cu ei, ajung la Sepsi?

Data:

Acţionarul FC Rapid Dan Şucu s-a arătat împotriva unei decizii a Consiliului Municipal Sf. Gheorghe prin care o parte din bugetul local va ajunge sub formă de subvenţie la echipa de fotbal Spesi OSK, oficialul giuleştean afirmând că în acest fel din fonduri de la bugetul de stat vor fi plătite salariile fotbaliştilor covăsneni, potrivit Agerpres.

„Sunt echipe din oraşe mai mari care cu siguranţă se pot descurca din bugetul local, dar aici cu siguranţă nu se pot descurca. Domnul Dioszegi împarte cu toată lumea cheltuielile şi îşi păstrează pentru dânsul numai profitul. Tipul acesta de om de afaceri l-am întâlnit de câteva ori şi nu vreau să am de a face cu aşa ceva. Nu există o dorinţă a noastră de a scoate în evidenţă investiţiile maghiare, există însă subvenţii care se dau către anumite echipe cu care nu suntem de acord. Există o echipă care se numeşte Sepsi şi care este subvenţionată din toate părţile. Nimic de acolo nu este sănătos din punct de vedere economic. Totul este doar subvenţie. Sigur că este un mod pentru Viktor Orban de a câştiga voturi în Transilvania, asta e clar. Faptul că acest lucru se realizează cu banii contribuabililor din Ungaria e treaba dânsului, dar dacă se face şi cu banii mei, asta nu mai este treaba dânsului. Noi la Rapid numai impozitul pe salarii ne costă în jur de 400 de mii de euro pe an, de la 1 ianuarie a fost promovată o mărire de impozite şi ne cresc impozitele cu 120.000 de euro la aceleaşi salarii. Ce se întâmplă cu banii noştri, ajung la Sepsi?”, a afirmat Şucu, joi, într-o conferinţă de presă.

Omul de afaceri a declarat că se aşteaptă ca prin presiuni politice bugetul local al oraşului Sf. Gheorghe să fie suplimentat de la bugetul de stat pentru a fi finanţată echipa de fotbal Sepsi OSK.

„Am găsit pe internet o hotărâre recentă a Consiliului Municipal Sf. Gheorghe, prin care au instituit un concept nou, de care nu am mai auzit până acum, care se numeşte sport de performanţă de utilitate publică la nivel local. Asta înseamnă că din punctul dânşilor de vedere pot susţine la nivel local sportul de performanţă, deci nu sportul de masă. Din păcate, hotărârea este tipărită, dar nu şi anexele. Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt relativ simple. Oraşul pompează foarte mulţi bani în echipă, oraşul nu are suficienţi bani să pompeze şi atunci va veni automat la bugetul general şi va solicita defalcare din bugetul general. Va veni UDMR şi va bate cu pumnul în masă că trebuie să primească, pentru că altfel ies de la guvernare sau cine ştie ce. Şi din taxele dumneavoastră veţi plăti salariile pe care domnul Dioszegi le plăteşte jucătorilor de la Sepsi”, a completat Şucu.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

2 COMENTARII

  1. […] Acţionarul FC Rapid Dan Şucu s-a arătat împotriva unei decizii a Consiliului Municipal Sf. Gheorghe prin care o parte din bugetul local va ajunge sub formă de subvenţie la echipa de fotbal Spesi OSK, oficialul giuleştean afirmând că în acest fel din fonduri de la bugetul de stat vor fi plătite salariile fotbaliştilor covăsneni, potrivit sportalert.ro. […]

  2. […] Acţionarul FC Rapid Dan Şucu s-a arătat împotriva unei decizii a Consiliului Municipal Sf. Gheorghe prin care o parte din bugetul local va ajunge sub formă de subvenţie la echipa de fotbal Spesi OSK, oficialul giuleştean afirmând că în acest fel din fonduri de la bugetul de stat vor fi plătite salariile fotbaliştilor covăsneni, potrivit sportalert.ro. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

NHL – New York Rangers, la a cincea victorie consecutivă în deplasare

Echipa New York Rangers a învins cu scorul de 7-3 formaţia Tampa Bay Lightning, într-un meci din Liga...

Roberto Mancini este noul antrenor al echipei qatariene Al Sadd (oficial)

Clubul qatarian de fotbal Al Sadd a anunţat joi că l-a numit pe antrenor pe fostul tehnician al...

Argentina şi Messi, aclamaţi la antrenamentul de la Elche de 20.000 de spectatori

Echipa naţională de fotbal a Argentinei, condusă de căpitanul Leo Messi, a fost aclamată, joi, de peste 20.000...

Inter Milano priveşte spre AC Milan sau Chelsea pentru alegerea portarului pentru următorul sezon

Echipa italiană Inter Milano, pregătită de antrenorul român Cristian Chivu, se confruntă cu o decizie legată de poartă...