Acţionarul clubului FC Rapid Bucureşti, Dan Şucu, a declarat că lucrurile în arbitrajul românesc au degenerat, dând exemplu greşelile din ultimele patru partide ale formaţiei sale, şi a precizat că Federaţia Română de Fotbal e mulţumită de investiţiile pe care le face clubul, dar în spate îl „faultează”, potrivit Agerpres.
„Este o situaţie nefericită cu Papeau (n.r. – mijlocaşul Jayson Papeau, diagnosticat cu ruptura de ligamente şi fractură după accidentarea din meciul FC Rapid – FC Botoşani). Eu mi-am schimbat programul chiar, de aici mă duc la spital să ne întâlnim cu cel mai bun chirurg din ţară ca să aibă grijă de jucătorul nostru. Oamenii aceştia intră pe teren să joace fotbal, e cariera lor, vor să câştige un ban… şi să le rupem picioarele în felul acesta. Nu are niciun sens. Iar agresorul principal pentru mine este arbitrul, care pur şi simplu nu intervine atunci când trebuie să intervină. Pe de o parte, federaţia ne spune că e foarte mulţumită de investiţiile pe care le facem, dar pe partea cealaltă în spate vine şi ne faultează. Nici nu ştiu ce să mai spun… eu, înainte să am cea mai mică legătură cu fotbalul, consideram că cineva care se plânge de arbitraj e ca atunci când poartă prima pereche de pantofi. Deci o chestie de prost gust. Dar în clipa de faţă lucrurile pur şi simplu au degenerat (n.r. – în arbitraj)”, a spus acţionarul, prezent la primul antrenament al echipei Rapid la noua sa bază sportivă din cartierul Bucureştii Noi.
Şucu este nemulţumit de arbitrajul video pentru care cluburile din Superligă plătesc „o groază de bani”.
„Nu ştiu cum pot fi judecate lucrurile atât de diferit. Aseară am văzut (n.r. – la meciul CFR Cluj – UTA), şi sper că Deac nu are o accidentare gravă, acelaşi lucru şi s-a dat cartonaş roşu. La noi când se întâmplă, nu există cartonaş roşu. Mingea e scoasă din poartă deşi e gol valabil… dar nu mai e gol valabil. E foarte greu de înţeles. Costurile pentru VAR sunt foarte mari, noi plătim o groază de bani pentru acest arbitraj video… şi ne aşteptam ca el să rezolve problemele. Nu ştiu ce trebuie să facă în plus un adversar agresiv pentru a primi cartonaş roşu faţă de o intervenţie de la spate prin care îţi rupe piciorul. Când primeşti roşu, dacă nici în situaţia asta nu primeşti? Sper ca Daniel Niculae şi colegii din conducere să poată rezolva problema asta, să facă protestul către federaţie şi în final să avem un arbitraj coerent”, a explicat Dan Şucu.
Preşedintele clubului giuleştean, Daniel Niculae, s-a arătat extrem de nemulţumit de faptul că că arbitrul Adrian Cojocaru nu i-a acordat cartonaş roşu lui Antoni Ivanov, jucătorul formaţiei FC Botoşani, pentru faultul dur asupra lui Jayson Papeau.
„Este o supărare pentru noi toţi, începând de la suporteri şi până la acţionarii clubului. Sunt lucruri anormale. De patru etape consecutiv suntem dezavantajaţi de arbitri. Am trimis o scrisoare domnului Vassaras la care am primit şi răspuns. Din păcate, etapa următoare s-a întâmplat situaţia cu Papeau. Şi am văzut situaţii similare la alte meciuri. Pe noi nu ne interesează ce fac celelalte echipe, vrem doar să nu mai fim defavorizaţi. Am avut faza cu Alex Ioniţă, care pentru un fault a primit galben, iar apoi arbitrul i-a acordat direct roşu, a fost totul corect, nu am comentat… dar acum la faza cu Papeau pur şi simplu arbitrul nici nu ştiu dacă a fost chemat să revadă faza la VAR. Sunt lucruri care nu îşi au locul şi au început să devină supărătoare, pentru că pierdem jucători, pierdem puncte. Şi automat jucătorii îşi pierd încrederea în ei, suporterii pun presiune… de aceea ne dorim să tragem un semnal de alarmă, pentru că în ritmul ăsta nu se mai poate”, a afirmat Niculae.
„Înţelegem că se pot face greşeli, toţi suntem oameni, dar au început ca ele să se repete contra Rapidului şi lucrurile nu sunt normale. Eu încă mai sper că greşelile nu sunt făcute cu rea voinţă. Decizii controversate pot fi în toate campionatele din lume, dar o echipă să fie dezavantajată patru meciuri consecutiv cu sistemul VAR nu prea am văzut. Sau poate nu ştiu eu. Sper ca arbitrul Rusandu să nu mai fie la centru la un meci al Rapidului, cu atât mai puţin în camera VAR. Domnul Rusandu ne-a dezavantajat şi de la centru şi din camera VAR, mai avea puţin şi ne dezavantaja şi din cancelarie, că am înţeles că este profesor”, a adăugat Daniel Niculae.
Sursa: Agerpres