Dan Petrescu: Îi spuneam că aiurează celui care credea că luăm 6 puncte cu Slavia

Data:

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a afirmat la finalul meciului cu Slavia Praga, câştigat cu 2-0, în etapa a 4-a a Grupei G a Europa Conference League, că nu ar fi crezut niciodată că ar fi putut să obţină şase puncte din dubla cu echipa cehă, potrivit Agerpres.

„Sunt foarte fericit pentru victorie, sunt foarte sigur că dacă prietenul meu era încă în viaţă era cel mai fericit din lume. Toată lumea ştie cât iubea acest club Pisică (n.r. – Ilie Florian, un apropiat al antrenorului şi al echipei CFR Cluj). Îi dedicăm toţi victoria pentru el, mai ales că a stat 36 de ani non stop lângă mine, nu am stat nici cu familia cât am stat cu el. Vă daţi seama că îmi este greu şi nu mi-a fost uşor să urmăresc meciul. În acelaşi timp mi-aş dori ca şi suporterul care a avut probleme să îşi revină şi să se bucure de această victorie minunată. Pentru că, sincer, dacă îmi spunea cineva înainte de dubla cu Slavia că noi vom lua şase puncte, spuneam că visează sau aiurează. În continuare cred că Slavia este cea mai bună echipă din grupă, au dominat, au atacat, dar ne-am apărat eroic şi la puţinele ocazii avute, 3 sau 4, am marcat două goluri. Îi felicit pe băieţi încă o dată, suntem într o perioadă bună. Nu pot să fiu decât fericit pentru echipă şi pentru club”, a declarat Dan Petrescu la ProTv.

Tehnicianul nu a fost foarte entuziast în ceea ce priveşte şansele echipei sale de calificare în primăvara europeană, chiar dacă în acest moment ocupă primul loc în grupă.

„Mai sunt două meciuri, se poate întâmpla orice în această grupă, să nu ne entuziasmăm prea mult. Dar dacă vom câştiga un meci din două nu cred că se mai poate întâmpla ceva, pentru că Slavia nu mai are cum să ne prindă matematic. Noi trebuie să câştigăm un meci şi dacă se va întâmpla asta, atunci va fi totul bine. În acest moment, primăvara europeană pare mai aproape, da, dar mă ştiţi prea bine, eu nu sunt foarte optimist, nici prea pesimist, eu sunt realist. Deocamdată avem şapte puncte şi mergem înainte. Dar eu cred că aceste şapte puncte sunt incredibile, ţinând cont că am jucat de două ori cu Slavia, o echipă care în opinia mea dacă iese din grupe poate să ajungă până în finală, au tot ce trebuie”, a completat antrenorul CFR Cluj.

Dan Petrescu a ţinut să transmită un mesaj şi celor care îl contestau în urma rezultatelor mai puţin bune în trecutul apropiat: „Dan Petrescu pe unde se duce mai face câte ceva, dar mergem înainte, chiar dacă nu e apreciat. Mâine se uită, ştiu cum e situaţia, mă aştept la orice, oricând. Eu îmi fac meseria atât”.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...