Dan Petrescu (CFR Cluj) – M-a îngrijorat arbitrajul, mi s-a părut că era cipriot

Data:

Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a acuzat arbitrajul la finalul meciului cu FC Pafos, în prima manşă a play-off-ului Conference League la fotbal, scor 1-0, afirmând că i s-a părut că era cipriot.

„Cât am jucat 11 la 11 a fost un meci echilibrat. Ei au avut mai mult posesia, dar noi am dat un gol. Cred că suntem bine, dar cartonaşul roşu a schimbat total meciul. Sincer m-a îngrijorat şi arbitrajul, mi s-a părut că era cipriot, nu am mai văzut de mult aşa ceva. Bine că am rezistat. Cred că aţi văzut calitatea jucătorilor lor, dar am stat bine ca echipă, am avut şi noroc la ambele ocazii pe care le-au avut. Băieţii merită felicitări pentru că au stat compacţi şi e un rezultat mare, au scos un rezultat mare”, a declarat Petrescu la Digi Sport.

„Au jucători de mare clasă, va fi foarte greu acolo. Nu avem soluţii foarte multe pentru meciul retur. Acum mă gândesc la meciul cu Botoşani şi apoi la meciul retur. Eu zic că sunt şanse de 50-%50 de calificare. Sperăm să avem un arbitraj bun, sperăm să nu luăm gol. Ştiu că vor fi multe simulări, sper să ne apărăm bine şi, dacă jucăm 11 la 11 sper să avem şi mai multe ocazii”, a completat antrenorul echipei CFR Cluj.

CFR Cluj a învins la limită formaţia cipriotă FC Pafos, cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, în prima manşă a play-off-ului Conference League la fotbal.

Vicecampioana României a obţinut o victorie preţioasă, prin golul lui Meriton Korenica (17), cu atât mai mult cu cât a jucat mai bine de o repriză în zece oameni, după eliminarea lui Ciprian Deac (40).

Manşa secundă va avea loc la Limassol, pe 29 august, de la ora 20:00.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...