Dan Nistor, transferat de la Universitatea Craiova la Universitatea Cluj

Data:

Clubul de fotbal Universitatea Craiova l-a transferat definitiv pe mijlocaşul Dan Nistor la FC Universitatea Cluj, a anunţat gruparea din Bănie pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.

Dan Nistor (34 de ani) pleacă la ”U” Cluj alături de fundaşul dreapta elveţian Ivan Martic, în timp ce drumul invers, de la Cluj-Napoca la Craiova este făcut de Ştefan Vlădoiu, care până acum evoluase sub formă de împrumut la ”şepcile roşii”.

Mijlocaşul central Dan Nistor are 394 de meciuri în prima ligă, iar palmaresul său cuprinde un titlu de campion în Liga 1, o Cupă a României, o Cupă a Ligii şi o Supercupă.

Dan Nistor şi-a început cariera de fotbalist la Internaţional Curtea de Argeş, club la care bifat primele meciuri la nivel de seniori în sezonul 2008/2009 al ligii secunde. În primul an a marcat trei goluri în 25 de partide şi a avut o contribuţie importantă la promovarea argeşenilor pe prima scenă a fotbalului românesc. În următorul an a fost împrumutat în liga secundă la CS Dacia Mioveni, însă imediat după revenirea la Curtea de Argeş a fost transferat de Pandurii Târgu Jiu.

Pasul spre Pandurii Târgu Jiu făcut în vara lui 2010 a consemnat şi prima experienţă în Liga 1. În sezonul 2010/2011, Dan Nistor a strâns 27 de meciuri, marcând un gol şi oferind un assist. Cea mai bună performanţă alături de doljeni a venit în sezonul 2012/2013, când s-a clasat pe locul al doilea în campionat. În acel an reuşea şase goluri şi zece pase decisive în cele 36 de meciuri jucate. Dan Nistor a început sezonul 2013/2014 la Pandurii, contribuind la calificarea istorică a echipei în grupele Europa League, marcând un gol şi oferind pasă decisivă în calificări.

Evoluţiile bune i-au adus un transfer în campionatul francez la Evian. A jucat în şase partide din Ligue 1, în două partide din Cupa Ligii şi într-un meci din Cupa Franţei, după care a revenit sub formă de împrumut la Pandurii Târgu Jiu în a doua parte a sezonului 2013/2014. A mai jucat timp de doi ani şi jumătate la Pandurii, în total având 198 de meciuri, 14 goluri şi 37 de pase decisive.

În sezonul 2016/2017 a evoluat pentru Dinamo, îmbrăcând tricoul alb-roşiilor în 35 de meciuri şi reuşind şase goluri şi şapte pase decisive. A urmat un transfer la CFR la începutul sezonului 2017/2018, unde a jucat jumătate de an, revenind ulterior la Dinamo. La finalul acelui sezon, CFR a câştigat titlul în Liga 1. Pentru formaţia bucureşteană a evoluat în 105 meciuri, cu 18 goluri marcate şi 41 de assist-uri. Alături de Dinamo a câştigat Cupa Ligii în sezonul 2016/2017, primul trofeu din carieră.

Dan Nistor a ajuns la Universitatea Craiova la mijlocul sezonului 2019/2020. Cu oltenii a câştigat Cupa României şi Supercupa în sezoanele 2020/2021, respectiv 2021/2022. În cei trei ani petrecuţi la Craiova, Dan Nistor a bifat 15 goluri şi 18 pase decisive în 123 de apariţii, notează site-ul clubului Universitatea Cluj.

Universitatea Craiova s-a mai despărţit în această iarnă de portarul Giedrius Arlauskis şi de fundaşul Paul Papp (Petrolul Ploieşti).

”U” Cluj l-a mai transferat luni şi pe fundaşul stânga bulgar Ivan Goranov (PAS Lamia/Grecia).

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...