Fostul mare jucător englez Wayne Rooney a lăudat prestaţia fundaşului stânga Marc Cucurella de la Chelsea Londra, în meciul cu FC Barcelona, din Liga Campionilor la fotbal, marţi seară, pe Stamford Bridge, în care l-a anihilat complet pe starul Lamine Yamal, conform ESPN.
Fundaşul spaniol a glumit spunând că la încălzire, înaintea meciului, i-a spus lui Estevao să îl antreneze cu apărătorile pentru a fi pregătit să-i facă faţă lui Yamal. În mod ironic, el a rămas fidel abordării sale şi a stat ca o umbră alături de compatriotul său de 18 ani de la naţionala Spaniei, dar fără să facă intervenţii imprudente.
”Cucurella a oferit în această seară (marţi seară – n.r.) cea mai bună lecţie pe care o putem avea despre cum trebuie să gestionezi jocul lui Lamine Yamal”, a spus Rooney pentru Amazon Prime.
”Cucurella a fost absolut incredibil, probabil cel mai bun joc de fundaş stânga pe care l-am văzut de mult, mult timp. Facă faci aşa ceva eşti un jucător important”, a spus Rooney, fostul mare jucător al lui Manchester United şi al naţionalei Angliei.
Chelsea a preluat conducerea în minutul 27 prin autogolul lui Joules Kounde. Ronald Araujo a fost eliminat după un al doilea cartonaş galben, cu puţin înainte de sfârşitul primei reprize, iar echipa engleză a valorificat suferinţa Barcelonei după pauză, în decurs de zece minute, prin reuşita brazilianului Estevao. Liam Delap a pus cireaşa de pe tort în minutul 73.
Pregătirea înaintea meciului s-a concentrat în mare parte pe confruntarea dintre Estevao şi Yamal, cei doi jucători ofensivi de 18 ani fiind cei mai urmăriţi din lume, iar jucătorul lui Chelsea primind foarte mult ajutor din partea lui Cucurella.
Chelsea a urcat pe locul cinci în clasament, înaintea meciurilor de miercuri din Liga Campionilor, iar Barcelona a căzut pe locul 15. AGERPRES



