CSO Voluntari este prima finalistă a Ligii Naţionale de baschet masculin

Data:

CSO Voluntari s-a calificat în premieră în finala Ligii Naţionale de baschet masculin, după ce a învins-o pe vicecampioana CSM CSU Oradea cu scorul de 85-79 (15-20, 16-20, 32-21, 22-18), pe teren propriu, în al treilea meci al semifinalei, potrivit Agerpres.

Ilfovenii, care au câştigat în acest sezon Cupa României, erau conduşi la jumătatea partidei la o diferenţă de nouă puncte, 40-31, însă au reuşit să întoarcă scorul în sfertul al treilea, iar în ultimul sfert şi-au consolidat avantajul. Cu 56 de secunde înainte de final, orădenii s-au apropiat la două puncte (81-79), dar echipa antrenată de Sasa Ocokoljic a mai marcat patru aruncări libere până la final.

Artizanul victoriei a fost Vlad Moldoveanu, autor a 26 de puncte. Sarunas Vasiliauskas a reuşit 18 p, 4 recuperări, 5 pase decisive, iar Eric Garcia Thompson Jr a reuşit un double-double, 11 p, 10 rec, iar Toddrick Gotcher a adăugat 12 p, 4 rec, 4 pd.

De la oaspeţi s-au remarcat Kristopher Jameil Richard, cu 22 p, 3 rec, 4 pd, şi Alex Gavrilovic, autor a 12 puncte.

CSO Voluntari a câştigat cele două partide de la Oradea cu acelaşi scor, 74-66, impunându-se cu 3-0 la general. Semifinalele se desfăşoară după sistemul cel mai bun din cinci partide.

În cealaltă semifinală, campioana ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca are 2-0 la general cu FC Argeş Piteşti, înaintea meciului al treilea, de joi, din Trivale.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luciano Spalletti consideră că Juventus este capabilă să câştige titlul

Noul antrenor al lui Juventus Torino, Luciano Spalletti, consideră că echipa sa, aflată în prezent pe locul 7...

Antrenorul Arne Slot este preocupat doar de stoparea declinului îngrijorător al lui Liverpool

Antrenorul lui Liverpool, Arne Slot, este preocupat doar de stoparea declinului îngrijorător al echipei sale, pe fondul unor...

FRF anunţă candidatura pentru organizarea finalei Europa League 2028 sau 2029 pe Arena Naţională

Federaţia Română de Fotbal a anunţat candidatura Bucureştiului pentru organizarea finalei Europa League din 2028 sau 2029 pe...

F1: McLaren scoate la licitaţie unul din monoposturile sale pentru 2026

Echipa de Formula 1 McLaren a decis să scoată la licitaţie unul din monoposturile sale din 2026 şi...