CSM Bucureşti, victorie clară în Liga Campionilor, 31-27 cu Odense

Data:

CSM Bucureşti a învins echipa daneză Odense Handbold, cu scorul de 31-27 (16-13), în deplasare, într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin, potrivit Agerpres.

Vicecampioana României a controlat meciul de la un capăt la altul şi a obţinut o victorie fără dubii.

”Tigroaicele” au început în forţă şi au condus cu 6-0 (min. 8), dar danezele au revenit în joc şi au recuperat din ecart, apropiindu-se la două goluri, 11-13 (24), dar la pauză CSM conducea cu 16-13.

În repriza secund, Odense a reuşit să vină la un singur gol pe tabelă, 21-22 (46), dar CSM Bucureşti a accelerat şi s-a desprins pe tabelă, câştigând cu 31-27.

Pentru echipa antrenată de Adrian Vasile au marcat Cristina Neagu 10 goluri, Emilie Hegh Arntzen 4, Marina Sudakova 4, Grace Zaadi Deuna 3, Siraba Dembele Pavlovic 3, Elizabeth Omoregie 2, Crina Pintea 2, Ema Elivodic (Ramusovic) 1, Malin Larsen Aune 1, Kalidiatou Niakate 1.

Marie Skurtveit Davidsen a apărat 14 aruncări (35,90%).

Maren Nyland Aardahl (ex-SCM Râmnicu Vâlcea) a fost cea mai bună marcatoare a echipei daneze, cu 9 goluri. Au mai înscris Trine Pedersen 4, Bo van Wetering 4, Tonje Loeseth 4, Rikke Iversen 3, Ayaka Ikehara 2, Mie Enggrob Hoejlund 1.

Althea Rebecca Reinhardt a parat 8 şuturi (22,86%), iar Martina Thoern unul.

Au arbitrat spaniolii Javier Alvarez Mata şi Yon Bustamante Lopez, iar delegat EHF a fost italianul Marco Tosi Brandi.

În celelalte meciuri din grupă, Brest Bretagne Handball a întrecut echipa cehă DHK Banik Most cu 31-26, SG BBM Bietigheim a învins campioana en titre, Vipers Kristiansand, cu 32-30, iar Krim Mercator Ljubljana a cedat acasă în faţa formaţiei FTC-Rail Cargo Hungaria, cu 30-32.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Guardiola îl compară pe Haaland cu Messi şi Ronaldo

Antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, l-a plasat luni pe Erling Haaland la egalitate cu Leo Messi şi...

FC Barcelona se gândeşte să-l aducă pe Harry Kane în vară (presă)

Clubul de fotbal FC Barcelona l-a adăugat pe Harry Kane, atacantul englez al lui Bayern Munchen, pe lista...

Liverpool nu va putea conta pe atacantul Alexander Isak în meciul cu Real Madrid

Mijlocaşul lui Liverpool, Curtis Jones, s-a "reîntors la antrenamente", dar atacantul Alexander Isak a rămas indisponibil pentru antrenamentul...

NHL – A cincea victorie consecutivă pentru Tampa Bay Lightning

Echipa Tampa Bay Lightning a învins în deplasare, cu scorul de 4-2, formaţia Utah Mammoth, într-un meci disputat...