CSM Bucureşti a transferat-o pe franţuzoaica Laura Flippes

Data:

Jucătoarea franceză Laura Flippes, care poate jucat atât ca extremă dreapta, cât şi ca inter dreapta, a semnat un contract cu echipa feminină de handbal CSM Bucureşti, a anunţat vicecampioana României pe site-ul său oficial, potrivit Agerpres.

”Încă o veste bună vine către fanii CSM Bucureşti! Cu toate că ne-am dorit ca această mutare să se realizeze încă din această iarnă, din păcate acest lucru nu a fost posibil, suntem încântaţi să vă anunţăm că din stagiunea următoare, pe postul de inter-dreapta, ni se alătură Laura Flippes!”, se arată în comunicatul clubului.

Flippes (28 ani) a câştigat aurul la Jocurile Olimpice 2020 de la Tokyo, la Mondialul din 2017 (argintul în 2021) şi la Europeanul din 2018 (argint în 2020 şi bronz în 2016).

„Sunt extrem de fericită să mă alătur echipei CSM Bucureşti pentru următoarele două sezoane! Am câteva amintiri de când am jucat împotriva lor şi de abia aştept să joc acum cu ele! Va fi şi prima mea experienţă în afara Franţei şi sunt nerăbdătoare să descopăr Bucureştiul! Vreau să câştig tot, cred că echipa este una ambiţioasă şi sper să ajut clubul să îşi atingă toate obiectivele! Un lucru este sigur, voi da totul pe teren! Hai, CSM Bucureşti!”, a declarat Laura Flippes.

CSM le-a transferat pentru sezonul viitor pe interul dreapta polonez Monika Kobylinska (Brest Bretagne Handball), pe pivotul norvegian Vilde Mortensen Ingstadt (Team Esbjerg) şi pe extrema stângă spaniolă Jennifer Gutierrez Bermejo (CS Rapid Bucureşti).

CSMB a anunţat recent că tânăra extremă dreapta Mihaela Mihai şi-a prelungit contractul cu trei ani, până în 2026, extrema stânga Alexandra Dindiligan a semnat pe încă doi ani, interul stânga norvegian Emilie Hegh Arntzen şi-a prelungit înţelegerea cu încă un an, portarul norvegian Marie Davidsen va continua încă doi ani, iar centrul sloven Elizabeth Omoregie şi-a prelungit înţelegerea şi pentru sezonul viitor.

De asemenea, şi antrenorii Adrian Vasile şi Iulia Curea şi-au prelungit contractele cu clubul, care a transferat-o şi pe coordonatoarea de joc Andreea Rotaru.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Oţelul Galaţi, în finala Cupei României

Oţelul Galaţi s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, joi seara, după ce a învins-o pe Universitatea...

Tenis: Casper Ruud, în sferturi la Barcelona

Jucătorul norvegian de tenis Casper Ruud (6 ATP, favorit nr. 3) s-a calificat joi în sferturile de finală...

Scrimă: Fiul lui Mihai Covaliu, Vlad, campion mondial de juniori la sabie

Sportivul român Vlad Covaliu (CS Dinamo Bucureşti) a cucerit medalia de aur în proba individuală de sabie a...

Handbal feminin: România, în grupă cu Muntenegru, Cehia şi Serbia la EURO

Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European...