CSM Bucureşti a cucerit Cupa României

Data:

CSM Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal feminin, după ce a învins-o pe SCM Râmnicu Vâlcea cu scorul de 34-26 (14-15), duminică, în finala desfăşurată în Sala Sporturilor din Mioveni, potrivit Agerpres.

CSM Bucureşti a cucerit trofeul pentru a cincea oară (2016, 2017, 2018, 2019, 2022), pierzând alte trei finale (2015, 2020, 2021).

SCM Râmnicu Vâlcea a cucerit trofeul în 2020, chiar în faţa formaţiei bucureştene, pierzând alte două finale, în 2018 şi 2019, ambele jucate contra ”tigroaicelor”.

Prima repriză a finalei a fost unul echilibrată, dar formaţia vâlceană s-a desprins la două goluri, 8-6 (min. 14), iar la pauză avea un gol în plus pe tabelă, 15-14.

SCM Râmnicu Vâlcea a avut şi un debut bun de repriză secundă, distanţându-se la trei goluri, 17-14 şi 18-15. La acest scor jocul echipei de pe malul Oltului s-a rupt efectiv, marcând un singur gol în decurs de 12 minute şi încasând 11, astfel că CSM Bucureşti conducea în min. 47 cu 26-19.

SCM, care sâmbătă a avut un meci de 80 de minute cu Rapid, în semifinale, nu a reuşit decât să limiteze proporţiile scorului până la final.

Cristina Neagu a marcat 12 goluri pentru CSMB, Emilie Arntzen 4, Malin Aune 4, Carmen Martin 4, iar de la vâlcence s-au remarcat Irina Glibko 6 goluri, Asma Elghaoui 5, Daria Bucur 5.

În finala mică, Măgura Cisnădie a învins-o neaşteptat pe CS Rapid, cu 23-22 (10-10), golul victoriei fiind marcat de Elena Gjorgjijevska în mijn. 59.

Valentina Blazevic a fost cea mai bună marcatoare a învingătoarelor, cu 7 goluri, iar de la Rapid s-a remarcat Eliza Buceschi, cu 7 goluri.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Voi juca la Roland-Garros doar dacă mă voi simţi suficient pregătit, spune Nadal

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, fost lider ATP, spune că va juca la Roland-Garros, al doilea turneu...

Constantin Gâlcă (Universitatea Craiova) – Cu CFR trebuie să fim pragmatici, trebuie să avem victorii pe linie

Antrenorul formaţiei Universitatea Craiova, Constantin Gâlcă, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că jucătorii săi trebuie să...

Haaland (Manchester City), accidentat, va rata meciul cu Brighton, din Premier League

Manchester City, campioana en-titre a Angliei, nu se va putea baza pe vedeta Erling Haaland în meciul de...

Oraşul Salt Lake City, favorit să primească organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2034

Oraşul american Salt Lake City are aproape garantată acordarea organizării Jocurilor Olimpice de iarnă din 2034, în cursul...