Cristiano Ronaldo va câştiga 400 de milioane de euro în Arabia Saudită

Data:

Cristiano Ronaldo va primi peste 400 de milioane de euro în Arabia Saudită, dintre care jumătate pentru a promova viitoarea candidatură a regatului pentru Cupa Mondială din 2030, a declarat pentru AFP o sursă apropiată noului său club, potrivit Agerpres.

În vârstă de 37 de ani şi prezentat în faţa a mii de fani ai lui Al Nassr la Riad săptămâna trecută, Ronaldo este de departe cel mai faimos jucător care a semnat pentru un club din Arabia Saudită sau din orice altă ţară din Golf.

Ronaldo va câştiga 200 milioane euro conform contractului cu clubul, şi alţi 200 milioane euro pentru a fi ambasadorul candidaturii comune a Arabiei Saudite, împreună cu Egipt şi Grecia, pentru găzduirea CM de fotbal 2030.

Din cauza suspendării, Ronaldo va debuta pentru Al-Nassr pe 22 ianuarie, dar cu trei zile mai devreme va evolua într-o combinată a echipelor Al-Nassr şi Al-Hilal contra lui PSG.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Organizatorii Jocurilor Olimpice din 2026 au confirmat traseul oficial al torţei olimpice

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 au dezvăluit, luni, traseul complet al torţei olimpice, care va trece...

Nagelsmann lasă deschisă poarta lotului Germaniei pentru CM 2026

Selecţionata de fotbal a Germaniei şi-a asigurat biletul la Cupa Mondială din 2026 şi aşteaptă acum tragerea la...

Carlos Alcaraz, indisponibil pentru Cupa Davis

Liderul mondial Carlos Alcaraz, accidentat la piciorul drept, a declarat forfait, marţi, pentru faza finală a competiţiei masculine...

Laporta, încrezător că meciul Barca – Eintracht din Liga Campionilor se va juca pe Camp Nou

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a explicat marţi că gruparea sa lucrează la izolarea zonei de pe...