Cristiano Bergodi: „Plecăm cu şansa a doua în meciul cu Djurgaardens”

Data:

Antrenorul echipei de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Cristiano Bergodi, a declarat într-o conferinţă de presă că formaţia sa are şansa a doua în partida cu Djurgaardens IF, liderul campionatului Suediei, din prima manşă a turului 3 preliminar al Conference League, potrivit Agerpres.

„Mâine vom juca un meci important în Conference League. Întâlnim o echipă care e pe primul loc în Suedia, asta arată că e cea mai bună de acolo. Noi avem însă un moral bun pentru că am ieşit bine dintr-o perioadă încărcată. Vom încerca să facem un meci frumos, pentru că în mod sigur va fi o atmosferă extraordinară. Noi plecăm cu şansa a doua în acest meci. Echipele din Suedia sunt echipe bune, disciplinate din punct de vedere tactic. Au şi forţă jucătorii lor şi atunci spun eu că plecăm cu şansa a doua, nu se poate spune altceva. Dar noi jucăm bine şi mâine sper să arătăm jocul nostru pe care îl facem de obicei acasă”, a afirmat el.

„Un pic de oboseală s-a acumulat, dar e ceva normal. Suntem la început de campionat şi avem şi un lot omogen şi bun. Când schimb un jucător cu altul nu se vede. Consider că pentru fiecare post avem doi jucători buni şi asta mă bucură. Marius Ştefănescu este în continuare accidentat, dar sper că va reveni cât de curând. Eu am încredere în toţi ceilalţi jucători”, a adăugat Bergodi.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Novak Djokovic şi Boris Becker vor participa la un omagiu adus lui Nikola Pilic

Sârbul Novak Djokovic, germanul Boris Becker şi croatul Ivan Ljubicic vor participa miercuri, la Bologna, locul de desfăşurare...

Romelu Lukaku (Napoli) se apropie de revenirea pe gazon

Romelu Lukaku, atacantul echipei Napoli, ar putea reveni pe terenurile din Serie A peste aproximativ zece zile, după...

Paul Pogba ar putea debuta la Monaco în meciul de la Rennes, de sâmbătă

Fotbalistul francez Paul Pogba este aşteptat să revină pe teren în tricoul echipei AS Monaco, sâmbătă, în meciul...

Beşiktaş Istanbul a făcut o ofertă oficială pentru portarul Marc-Andre ter Stegen (presă)

FC Barcelona a primit o primă ofertă oficială de transfer pentru portarul german Marc-Andre ter Stegen, care s-ar...