Ediţia de vineri a ziarului La Gazzetta dello Sport a făcut o comparaţie între Cristian Chivu şi Jose Mourinho după ultima conferinţă de presă a antrenorului lui Inter Milano, relatează site-ul Football Italia.
Titlul principal de pe prima pagină de vineri a fost „Special Chivu”, amintind de porecla lui Mourinho, „Special One”.
În timpul conferinţei de presă dinaintea meciului din Serie A împotriva lui Cagliari, Chivu le-a răspuns celor care s-au îndoit de el, în special celor care preziseseră că va fi demis la începutul sezonului, din cauza lipsei sale de experienţă.
„Pot fi multe lucruri, dar nu sunt prost”, a spus Chivu.
Mourinho folosise o expresie similară în timpul conferinţei sale de presă de prezentare la Inter, în 2008, spunând: „Nu sunt un Ťpirlať”, care este un termen de argou tipic milanez ce înseamnă „idiot” sau „prost”.
Cu siguranţă, Mourinho a avut o influenţă semnificativă asupra lui Chivu, atât ca jucător, cât şi ca antrenor. Fostul fundaş a jucat 59 de meciuri la Inter sub conducerea lui Mourinho, câştigând tripla în sezonul 2009-2010.
AGERPRES



