Cristian Chivu a câştigat titlul în Italia la 19, cu Inter Primavera

Data:

Fostul internaţional român Cristian Chivu a câştigat titlul de campion al Italiei la Under-19, ca antrenor al echipei Primavera a clubului Inter Milano, învingătoare cu 2-1 în faţa formaţiei AS Roma în finala desfăşurată, pe Mapei Stadium din Reggio Emilia, potrivit Agerpres.

Chivu, care a reuşit ca jucător tripleta scudetto – Coppa Italia – Liga Campionilor, sub comanda lui Jose Mourinho, la Inter, devine astfel antrenorul cu care Inter a cucerit al zecelea său titlu la Under-19, fiind clubul cu cele mai multe titluri la această categorie de vârstă.

În finală, AS Roma a deschis scorul prin Jose Vicario (70), dar Inter a egalat prin Cesare Casadei (81) şi meciul a intrat în prelungiri, unde Nikola Iliev a marcat golul victoriei (97).

Chivu, fost jucător la AS Roma, a declarat că după acest succes va pleca în vacanţă cu familia, dar că este pregătit de noi provocări: ”Simt încredere din partea clubului, vom vedea ce va fi. Sunt pregătit să accept noi provocări”.

În legătură cu trofeul câştigat, Chivu a spus: ”Meritul este al băieţilor, au îndeplinit un vis. Noi ne facem doar treaba, aceea de a îi creşte pe aceşti tineri jucători şi a le da o perspectivă în carieră. Sper că vor continua pe această cale şi vor atinge noi obiective”.

Chivu (41 ani) a jucat la Inter între 2007 şi 2014, după care s-a retras din activitate la doar 34 de ani, din cauza unor accidentări recurente.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Radu Drăguşin – Vrem să arătăm că România merită să fie la Mondial

Fotbalistul Radu Drăguşin a declarat, joi, după tragerea la sorţi care a stabilit Turcia ca adversar în semifinalele...

Mircea Lucescu – Vă asigur că vom lupta pentru calificare; în Turcia se poate întâmpla orice

Selecţionerul Mircea Lucescu consideră că Turcia, adversara României în semifinalele barajul de calificare pentru Cupa Mondială de fotbal...

Portarul Courtois nu a ajuns încă la reconcilierea perfectă cu naţionala Belgiei

Relaţia portarului Thibaut Courtois (Real Madrid) cu echipa naţională de fotbal a Belgiei rămâne tensionată, după ce a...

Fotbalul şi turneul de tenis de la Wimbledon, printre excepţiile de la lege privind revânzarea biletelor în Marea Britanie

Fotbalul şi turneul de tenis de la Wimbledon au excepţii incluse în legislaţia prin care guvernul britanic intenţionează...