Constantin Schumacher este noul antrenor principal al echipei FC Argeş

Data:

Andrei Prepeliţă a fost demis din funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal FC Argeş, după înfrângerea cu Petrolul Ploieşti, iar noul responsabil tehnic al echipei din Trivale va fi secundul Constantin Schumacher, potrivit Agerpres.

”Printr-o decizie unanimă, C. D. (Consiliul Director al clubului, n. red.) a decis ca de mâine, marţi, 25 octombrie a.c., antrenorul Constantin Schumacher să fie singura persoană care va organiza şi va răspunde de programul de pregătire al echipei, care va avea libertatea să ia decizii tehnico-tactice şi să îşi desemneze colaboratorii şi care, de asemenea, va răspunde de rezultatele formaţiei noastre pentru perioada următoare”, se arată într-un comunicat al clubului.

Consiliul Director s-a întrunit în şedinţă de urgenţă pentru a analiza rezultatele echipei după cele 15 partide (turul) disputate în Superligă, dar şi a rezultatului din meciul cu Minaur Baia Mare, din Cupa României.

”În afara evoluţiilor nesatisfăcătoare, în general, înregistrate de ‘alb-violeţi’ în aceste partide şi parcursul slab din ultimele 10 partide oficiale (1 victorie, 3 egaluri şi 6 înfrângeri), în special, membrii C.D. au analizat şi actele de indisciplină înregistrate în ultima perioada şi ‘acoperite’ de către antrenorii echipei, precum şi deficienţele de organizare care au condus la o stare de tensiune, atât în cadrul lotului, cât şi în cadrul clubului şi care pun în pericol îndeplinirea obiectivelor stabilite, de comun acord, atât de conducerea administrativă, cât şi de cea sportivă, pentru sezonul 2022-2023”, se mai arată în comunicat.

”Ignorarea publicului, a suporterilor şi a conducerii clubului nu pot fi tolerate la echipa fanion a Piteştiului, iar manifestările de nemulţumire ale suporterilor echipei noastre şi numărul tot mai redus de spectatori prezenţi pe stadionul ‘Nicolae Dobrin’ reprezintă adevăratul semnal de alarmă că echipa merge în direcţia greşită şi că este nevoie de o schimbare. Iar concluzia este simplă: această schimbare trebuie făcută imediat şi priveşte, în primă fază, zona sportivă. După cum ştiţi deja, întreaga responsabilitate a strategiei de transferuri aparţine managerului Ion Vlădoiu şi antrenorului Andrei Prepeliţă, conform condiţiilor impuse de cei doi pentru garantarea şi atingerea obiectivelor de performanţă, dar şi de eficientizare a bugetului în acest sezon”, subliniază comunicatul.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vingegaard, pregătit să devină primul danez învingător în Vuelta

Ciclistul Jonas Vingegaard (Visma Lease a Bike), dublu câştigător al Turului Franţei, atacă ediţia 2025 a Turului Spaniei...

Horia Tecău renunţă la rolul de căpitan nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României

Fostul tenisman Horia Tecău a anunţat, marţi, că renunţă la rolul său de căpitan nejucător al echipei de...

Selecţionerul Braziliei îl va menaja pe Vinicius Jr la meciul cu Bolivia

Italianul Carlo Ancelotti, selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, nu l-a convocat pe atacantul Vinicius Jr (Real Madridd)...

Iga Swiatek a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Poloneza Iga Swiatek a urcat de pe locul al treilea pe doi în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste...