Comisia Tehnică a FRF a propus continuarea colaborării cu selecţionerul Edward Iordănescu

Data:

Comisia Tehnică din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a decis să propună conducerii federaţiei continuarea colaborării cu selecţionerul echipei naţionale, Edward Iordănescu, se arată într-un comunicat al FRF, potrivit Agerpres.

„Întrunită astăzi, 30 septembrie, pentru a analiza activitatea staff-ului tehnic al primei reprezentative, Comisia Tehnică a decis să propună continuarea colaborării cu Edward Iordănescu”, precizează sursa citată.

Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, a afirmat că echipa naţională are nevoie de continuitate la nivelul conducerii băncii tehnice.

„Am spus-o şi o repet, am tot schimbat antrenori. S-a discutat asta şi în şedinţă şi credem că e cel mai bine să avem continuitate. Am plecat la un drum cu Edi şi nu ne abatem acum de la el. În plus, s-au văzut lucruri bune la echipa naţională la ultima acţiune, lucruri care ne dau speranţă pentru preliminariile pentru EURO 2024, chiar dacă în viitoarea ediţie a Ligii Naţiunilor vom evolua din nou în Liga C, la fel ca şi la prima ediţie, când era totuşi o altă structură a grupelor”, a spus Mihai Stoichiţă.

Referitor la tragerea la sorţi pentru preliminariile EURO 2024, care va avea loc pe 9 octombrie, acesta a declarat: „Ne dorim grupa din care să ne calificăm. Trebuie să avem şi puţin noroc, dar şi să fim optimişti. Meciurile cu Muntenegru ne-au costat, pentru că dacă ne uităm la ceilalţi doi adversari vom vedea că am fost peste ei la rezultate directe. E bine că nu am retrogradat în urna a 4-a pentru tragerea la sorţi. Oricum nu se putea prin prisma faptului că Germania nu participă în preliminarii, iar Rusia e exclusă, dar nici nu am fost unul dintre cele două cel mai slab clasate locuri 4 din Liga B”.

Luni, 3 octombrie, va avea loc o şedinţă specială a Comitetului Executiv al FRF, online, unde se va supune spre aprobare propunerea Comisiei Tehnice.

La ultima acţiune a echipei naţionale în Liga Naţiunilor, România a remizat în deplasare, cu Finlanda, scor 1-1, şi a învins Bosnia-Herţegovina, pe teren propriu, cu scorul de 4-1.

România a terminat Grupa a 3-a din Liga B a Ligii Naţiunilor pe ultimul loc în clasament, în spatele naţionalelor din Bosnia Herţegovina, Finlanda şi Muntenegru, retrogradând în Liga C (a treia valorică).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Elias Charalambous (FCSB) – Cu noi toate echipele sunt în formă bună; suntem pregătiţi pentru Petrolul

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că toate adversarele reuşesc...

Constantin Gâlcă (Rapid) – Ne dorim să facem un meci perfect şi să o punem în dificultate pe CFR Cluj

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că îşi...

Mick Schumacher se desparte de echipa Alpine din Campionatul Mondial de anduranţă

Pilotul german Mick Schumacher a anunţat că şi-a încheiat contractul de doi ani cu echipa Alpine din Campionatul...

Cole Palmer (Chelsea) ratează duelul cu FC Barcelona din cauza unui accident domestic

Vedeta Cole Palmer va rata următoarele trei meciuri ale echipei Chelsea, inclusiv cel din Liga Campionilor la fotbal...