Comisia pentru tineret şi sport din Camera Deputaților cheamă federaţiile pentru a discuta despre violenţa verbală

Data:

Comisia pentru tineret şi sport de la Camera Deputaţilor va chema la audieri, în luna martie, federaţiile şi cluburile sportive pentru a discuta despre violenţa verbală în cadrul competiţiilor, anunță Agerpres.

„Am fost aseară la meciul de handbal CSM Bucureşti – Rapid şi injuriile pe care le-a adus galeria echipei Rapid către jucătoarele CSM şi, în special, către Cristina Neagu sunt injurii care au nevoie de o reacţie din partea Federaţiei Române de Handbal. Nu vorbim în special despre Rapid, ci despre un fenomen, pentru că ştim că jucătoarele acestor echipe se respectă între ele, ştim că între fani, suporteri şi galerii există adesea, de asemenea, respect, dar asemenea comportamente trebuie sancţionate. Prin urmare chemăm la Comisia pentru tineret şi sport din Camera Deputaţilor, în luna martie, atât federaţiile, cât şi cluburile departamentale pentru a discuta împreună despre cum putem să aplicăm mai bine o lege care deja există”, a declarat, la Palatul Parlamentului, deputatul USR Oana Ţoiu, preşedintele comisiei.

Ea a adăugat că Legea sportului prevede că responsabilitatea principală a federaţiilor este de a se asigura că, în cadrul competiţiilor sportive, este combătută atât violenţa asupra jucătorilor, cât şi violenţa verbală din partea spectatorilor.

„Mai mult decât atât, există instrumente, inclusiv de sancţionare, nu doar cu amendă, ci şi cu ore de muncă în folosul comunităţii, între 70 şi 120 de ore, acolo unde vorbim de violentă verbală. Dacă jucătoarele noastre extraordinare, aşa cum e şi Cristina Neagu, sunt de fiecare dată chemate la lotul naţional, fac cinste României, trebuie totuşi să îşi îndeplinească şi federaţia responsabilităţile pe care le are în a asigura protecţia jucătoarelor împotriva violenţei, chiar dacă vorbim de violenţă verbală. Vorbim de nevoia de a avea acces la aceste sporturi şi cu familia, erau copii în sală, trebuie să ne asigurăm că sportul nu rămâne ceva la care ţi-e teamă să mergi cu copiii, cu familia, pentru că va fi nevoie să explici ce se întâmplă în afara terenului”, a afirmat Ţoiu.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vingegaard, pregătit să devină primul danez învingător în Vuelta

Ciclistul Jonas Vingegaard (Visma Lease a Bike), dublu câştigător al Turului Franţei, atacă ediţia 2025 a Turului Spaniei...

Horia Tecău renunţă la rolul de căpitan nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României

Fostul tenisman Horia Tecău a anunţat, marţi, că renunţă la rolul său de căpitan nejucător al echipei de...

Selecţionerul Braziliei îl va menaja pe Vinicius Jr la meciul cu Bolivia

Italianul Carlo Ancelotti, selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, nu l-a convocat pe atacantul Vinicius Jr (Real Madridd)...

Iga Swiatek a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Poloneza Iga Swiatek a urcat de pe locul al treilea pe doi în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste...