Columbianul James Rodriguez nu va continua alături de formaţia mexicană Leon

Data:

Internaţionalul columbian James Rodríguez nu va continua alături de formaţia mexicană de fotbal Leon, a confirmat, marţi, presei Jesus Martinez, preşedintele Grupului Pachuca, care deţine clubul, informează EFE.

„Contractul său s-a încheiat. Apreciem că este aici. Este un jucător legendar pentru Columbia, este ca Messi în Argentina sau Cristiano Ronaldo în Portugalia. Suntem bucuroşi că a fost fericit în Mexic şi îi urăm tot binele”, a spus Martinez.

James a ajuns la Leon la începutul acestui an, entuziasmat să joace în Cupa Mondială a Cluburilor, dar echipa a fost exclusă din competiţie, ceea ce i-a scăzut motivaţia mijlocaşului, având 10 meciuri ca titular în turneul Apertura 2025, în care a marcat trei goluri.

În 30 de meciuri de campionat, columbianul a marcat cinci goluri şi a avut un impact redus, mai ales în actualul turneu Apertura, în care Leon a fost eliminată.

La 34 de ani, fostul jucător al echipelor Real Madrid, Bayern Munchen şi Everton, printre altele, îşi propune să joace la Cupa Mondială din 2026 cu naţionala ţării sale, dar deocamdată va rămâne liber de contract, ceea ce îi va permite să semneze cu orice echipă.

James Rodrighez a fost una dintre cele mai mari achiziţii din fotbalul mexican din acest an, în cadrul căreia mai multe figuri de talie mondială au semnat cu cluburi din ţară, inclusiv spaniolul Sergio Ramos, liderul apărării lui Rayados de Monterrey, şi campionul mondial argentinian Angel Correa, de la Tigres UANL.

Ramos şi Correa vor fi jucători cheie pentru echipele lor în sferturile de finală ale turneului Apertura, unde Monterrey va înfrunta America, iar Tigres va juca împotriva unui adversar încă nedeterminat.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Djokovic afirmă că suspendarea pentru dopaj îl va urmări pe Sinner ca un ‘nor’

Novak Djokovic l-a avertizat pe Jannik Sinner că suspendarea de trei luni pentru dopaj va plana ca un...

NBA anunţă un nou format pentru All-Star Game, cu Statele Unite împotriva restului lumii

Liga profesionistă nord-americană de baschet a anunţat, marţi, un nou format pentru All-Star Game din 2026, tradiţionalul meci...

Portughezul Filipe Coelho, numit antrenor principal la Universitatea Craiova

Portughezul Filipe Coelho (45 ani) este noul antrenor principal al echipei de fotbal Universitatea Craiova, a anunţat clubul,...

Taylor Fritz mi-a pus probleme, dar mi-am regăsit jocul bun, spune Alcaraz

Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz a spus marţi, după victoria sa împotriva americanului Taylor Fritz, 6-7(2), 7-5,...