Coco Gauff s-a despărţit de antrenorul Brad Gilbert

Data:

Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, numărul 6 mondial, a pus capăt colaborării cu antrenorul Brad Gilbert, au anunţat cei doi pe conturile lor de pe reţeaua X, informează AFP.

Decizia campioanei în vârstă de 20 de ani de a renunţa după 14 luni la serviciile lui Gibert, vine după o serie de rezultate negative în această vară: eliminări în optimile de finală la Wimbledon, la Jocurile Olimpice de la Paris, la turneul WTA 1.000 de la Toronto şi la US Open, precum şi eliminarea din primul tur la turneul WTA 1.000 de la Cincinnati.

„Mulţumesc Brad, am avut o experienţă incredibilă şi îţi doresc tot binele pentru viitor”, a scris Gauff, ale cărei rezultate slabe din această vară au făcut-o să coboare de pe locul 2 până pe locul 6 în clasamentul WTA.

„Îi mulţumesc lui Coco Gauff şi întregii sale echipe pentru o vară 2023 (în cursul căreia jucătoarea a devenit campioană la US Open) absolut incredibilă şi pentru eforturile incredibile depuse de întreaga echipă timp de 14 luni”, a precizat la rândul său Brad Gilbert în postarea sa.

Înaintea dezamăgirii din vara acestui an, Coco Gauff a reuşit în prima jumătate a sezonului să atingă semifinalele la Australian Open şi Roland Garros, ajungând pe locul 2 mondial la începutul lunii iunie.

Anterior carierei sale de antrenor, Brad Gilbert, în vârstă de 63 de ani, a acces ca jucător în sferturile de finală la US Open în 1987 şi la Wimbledon în 1990, an în care a ajuns până pe locul 4 mondial, cea mai înaltă clasare din cariera sa.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...