Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, numărul 2 mondial, a învins-o cu 6 -2, 6-3 pe chinezoaica Wang Xinyu, duminică, într-o partidă din turul al doilea al turneului WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale în valoare de 5.152.599 de dolari.
Gauff s-a impus după 70 de minute de joc, iar în turul următor o va avea ca adversară pe ucraineanca Daiana Iastremska (32 WTA), care a eliminat-o în trei seturi, 4-6, 2-6, 6-2, pe bulgătoaica Viktoria Tomova.
Iastremska şi Gauff s-au întâlnit de patru ori până acum în circuitul profesionist, reprezentanta Statelor Unite impunându-se de trei ori. Ucraineanca a câştigat însă ultimul lor duel, luna trecută la Wimbledon.
Într-un alt meci disputat duminică, americanca Jessica Pegula, numărul 4 mondial, a trecut cu 6-4, 6-3 de australianca Kimberly Birrell, iar în turul al treilea o va înfrunta pe poloneza Magda Linette, care a învins-o la rândul ei, cu 7-6 (7/4), 6-0, pe Rebecca Sramkova din Slovacia.
Rezulate – turul 2:
Ella Seidel (Germania) – Emma Navarro (SUA/N.8) 6-4, 1-6, 6-4
McCartney Kessler (SUA/N.29) – Caty McNally (SUA) 6-4, 6-3
Varvara Gracheva (Franţa) – Sofia Kenin (SUA/N.24) 6-7 (7/9), 6-3, 6-3
Karolina Muchova (Cehia/N.11) – Caroline Garcia (Franţa) 7-6 (7/3), 7-6 (7/0)
Clara Tauson (DanemarcaN.16) – Ajla Tomljanovic (Australia) 6-3, 6-7 (5/7), 6-4
Veronika Kudermetova (Rusia) – Belinda Bencic (Elveţia/N.17) 6-4, 7-6 (7/0)
Magda Linette (Polonia/N.31) – Rebecca Sramkova (Slovacia) 7-6 (7/4), 6-0
Jessica Pegula (SUA/N.4) – Kimberly Birrell (Australia) 6-4, 6-3
Jasmine Paolini (Italia/N.7) – Maria Sakkari (Grecia) 7-6 (7/2), 7-6 (7/5)
Ashlyn Krueger (SUA/N.26) – Anastasija Sevastova (Letonia) 6-4, 0-6, 6-3
Iva Jovic (SUA) – Linda Noskova (Cehia/N.20) 6-3, 6-0
Barbora Krejcikova (Cehia) – Elina Svitolina (Ucraina/N.10) 2-6, 6-4, 6-3
Lucia Bronzetti (Italia) – Daria Kasatkina (Australia/N.15) 6-3, 1-6, 6-4
Jelena Ostapenko (Letonia/N.23) – Maria Camila Osorio (Ccolumbia) (forfait Osorio)
Daiana Iastremska (Ucraina/N.32) – Viktoria Tomova (Bulgaria) 6-4, 2-6, 6-2
Coco Gauff (SUA/N.2) – Wang Xinyu (China) 6-3, 6-2
AGERPRES