Clubul Sportiv al Armatei Steaua a închis secţia de ciclism

Data:

Clubul Sportiv al Armatei Steaua a închis secţia de ciclism, 15 sportivi şi membrii staff-ului rămânând fără echipă, anunţă antrenorul Georgios Georgiadis şi rutierul Daniel Crista pe un site de socializare, potrivit Agerpres.

„Din păcate, problemele economice generale din România îşi pun încet-încet amprenta şi pe sportul romanesc. Ciclismul, după automobilism, este unul dintre cele mai scumpe sporturi individuale. Conducerea CSA Steaua a luat cu greu hotărârea să închidă secţia de ciclism şi aproape 15 sportivi şi staff-ul echipei au rămas la sfârşit de an fără echipă şi fără perspectiva pentru anul viitor. Patru rutieri de la secţia de ciclism sunt deja membri ai echipei olimpice a României cu şanse mari ca doi dintre ei să participe la Jocurile Olimpice de la Paris în 2024. Dar probabil asta nu contează dacă nu sunt fonduri pentru aşa ceva. Vreau să mulţumesc clubului Steaua pentru încrederea care a avut-o în mine şi în sportivi mei”, a scris Georgios Georgiadis, antrenorul CSA Steaua Cycling Team, pe pagina oficială de Facebook.

Sportivul Daniel Crista, cel care a cucerit prima medalie pentru ciclismul românesc la Europene, bronz la CE de velodrom de la Plovdiv din 2020, a menţionat că se aşteaptă la o perioadă grea în debutul anului.

„Când cineva mă întreba la ce club sunt, eu ziceam foarte mândru, la Steaua! Nu cred că se poate compara acest club cu altul din ţară, mai ales când vine vorba de istorie, rezultate, tradiţie. Cred că am făcut treabă bună în aceşti ani, mai ales că am reuşit să iau prima medalie pentru România la un Campionat European pe velodrom, am reuşit să câştig Cupa Mondială din Columbia şi să devin campion naţional. Am rămas cu amintiri plăcute şi vreau să îi mulţumesc în special lui Georgiadis Georgios, dar şi colegilor de echipă care m-au ajutat enorm şi nu în ultimul rând clubului CSA Steaua Cycling Team. Urmează o perioadă grea pentru că orice început e greu, dar frumoasă pentru că orice vine greu e frumos, hai că v-am lămurit”, a notat Crista.

Ciclismul a fost unul dintre primele sporturi care s-au practicat în cadrul clubului Steaua, gruparea având rutieri legitimaţi începând cu 1948. Conform site-ului oficial al clubului, secţia de ciclism a fost reînfiinţată în 2015.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Oţelul Galaţi, în finala Cupei României

Oţelul Galaţi s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, joi seara, după ce a învins-o pe Universitatea...

Tenis: Casper Ruud, în sferturi la Barcelona

Jucătorul norvegian de tenis Casper Ruud (6 ATP, favorit nr. 3) s-a calificat joi în sferturile de finală...

Scrimă: Fiul lui Mihai Covaliu, Vlad, campion mondial de juniori la sabie

Sportivul român Vlad Covaliu (CS Dinamo Bucureşti) a cucerit medalia de aur în proba individuală de sabie a...

Handbal feminin: România, în grupă cu Muntenegru, Cehia şi Serbia la EURO

Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European...