Clubul Sportiv al Armatei Steaua a inaugurat Academia de Lupte şi Sala ”Marin Pîrcălabu”

Data:

Clubul Sportiv al Armatei Steaua a inaugurat Academia de Lupte şi Sala ”Marin Pîrcălabu”, aflată în incinta stadionului din Bulevardul Ghencea, în prezenţa ministrului Sportului, Eduard Novak, şi a preşedintelui Federaţiei Internaţionale de Lupte, Nenad Lalovic, potrivit Agerpres.

Preşedintele CSA Steaua, Răzvan Ştefan Bichir, a declarat că îşi doreşte să atragă la academie un număr mare de copii, în special din Sectorul 6 al Capitalei.

„Marin Pîrcălabu a marcat istoria luptelor din România, atât ca sportiv, cât şi ca antrenor şi manager. Este un om care a lăsat urmaşi în lupte, un om căruia îi mulţumim pentru întreaga activitate şi sper eu să fie alături de noi în continuare. Sperăm ca sala care îi va purta numele şi pe care o inaugurăm azi să fie nu numai a CSA Steaua, ci şi a lotului naţional. Academia sperăm să fie o pepinieră pentru viitorul luptelor din România şi să reuşim să atragem copii din Sectorul 6, dar şi din celelalte sectoare. În acest sens în viitorul apropiat vom avea o campanie de promovare a acestui sport pentru că ne dorim ca această sală să fie plină de dimineaţa până seara”, a menţionat Bichir.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Bayern Munchen va întâlni pe RB Salzburg, într-un amical pe 6 ianuarie

Bayern Munchen va disputa un meci amical împotriva lui Red Bull Salzburg pe 6 ianuarie 2026, a anunţat...

Selecţionerul Spaniei rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei excelente a echipei sale

Selecţionerul reprezentativei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei...

F1: Pirelli a limitat la maximum 25 de tururi fiecare set de pneuri la Marele Premiu al Qatarului

Producătorul Pirelli a limitat fiecare set de anvelope la un maximum de 25 de tururi la Marele Premiu...

Mircea Lucescu – Eu sunt vinovat; nu se ştie dacă voi mai fi la baraj

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că el...