Clauza de cumpărare de 30 de milioane de euro din contractul lui Rashford cu FC Barcelona a expirat (presă)

Data:

Clauza de cumpărare în valoare de 30 de milioane de euro inclusă de clubul de fotbal Manchester United în contractul de împrumut al atacantului Marcus Rashford la FC Barcelona a expirat la sfârşitul lunii martie, anunţă mass-media spaniolă.

Potrivit postului de Radio Cadena Ser, conducerea clubului catalan este obligată acum să negocieze cu Manchester United o altă sumă de transfer, în cazul în care va dori să-l păstreze pe Rashford după încheierea sezonului actual.

Acordul dintre cele două grupări prevedea că Barca va anunţa în cursul lunii martie dacă va exercita această opţiune. Termenul limită a expirat, iar odată cu el posibilitatea finalizării tranzacţiei pentru suma fixată, cu toate condiţiile aferente, a dispărut şi ea, adaugă sursa citată.

Cadena Ser precizează acest lucru „deschide un scenariu complet nou”, iar orice noi negocieri „trebuie să înceapă de la zero şi fără un preţ fix, oferind clubului englez spaţiu pentru a-şi redefini cerinţele financiare pe baza performanţei jucătorului şi a pieţei”.

Acest lucru este văzut însă şi ca o tactică de presiune din partea celor de la FC Barcelona, care mizează pe dorinţa lui Rashford de a rămâne pe Camp Nou, pentru a plăti o sumă cât mai mică.

În acest context, performanţa atacantului englez în această ultimă parte a sezonului va fi esenţială. Clubul îl va examina îndeaproape, mai ales în meciurile decisive, înainte de a lua o decizie finală. Cu toate acestea, sentimentul intern este că acordul este încă deschis, dar departe de a fi o prioritate. În acest moment, şansele lui Marcus Rashford de a rămâne la FC Barcelona sunt mai apropiate de un „Nu” decât de un „Da”, cu mai multe îndoieli decât certitudini şi cu un factor determinant: aspectul financiar, subliniază Cadena Ser.

Marcus Rashford, care a înscris 10 goluri şi a oferit 11 pase decisive în 39 de apariţii pentru FC Barcelona, s-ar afla în vizorul altor cluburi de top din fotbalul european, Paris Saint-Germain şi AC Milan, conform publicaţiei catalane El Mundo Deportivo.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

UEFA a respins plângerea clubului FC Barcelona împotriva arbitrului român Istvan Kovacs

Comisia de Control, Etică şi Disciplină a UEFA a respins plângerea oficială depusă de clubul FC Barcelona la...

Liverpool este capabilă să facă ceva special în returul cu PSG, crede antrenorul Arne Slot

Antrenorul echipei FC Liverpool, Arne Slot, a declarat luni că elevii săi trebuie să marcheze primul gol în...

Luis Enrique (PSG) se aşteaptă la un meci dificil la Liverpool, în Liga Campionilor

Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a declarat luni că se aşteaptă la un "meci complicat" la Liverpool,...

Netflix anunţă un serial documentar despre Rafael Nadal

Gigantul streaming Netflix a anunţat, luni, lansarea, la sfârşitul lunii mai, a unui nou serial documentar sportiv care...