Clasamentul WTA – Nicio schimbare în top 10

Data:

Nicio schimbare nu s-a produs în primele zece locuri ale clasamentului mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, faţă de săptămâna precedentă.

Poloneza Iga Swiatek conduce confortabil, cu un avans de aproape 3.500 de puncte faţă de Coco Gauff, americanca având 102 puncte în plus faţă de belarusa Arina Sabalenka, cealaltă ocupantă a podiumului.

Deţinătoarea titlului la Wimbledon, turneu de Mare Şlem pe iarbă care începe luni, este cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea clasat în ierarhia mondială.

Swiatek nu a trecut niciodată de sferturile de finală al turneul de la All England Club.

Rusoaica Daria Kasatkina, care a câştigat sâmbătă titlul la Eastbourne, a urcat două poziţii şi se află acum pe 12, în timp de finalista Leylah Fernandez a reuşit un salt de cinci locuri şi se află acum pe 25.

Diana Şnaider (20 ani), o altă rusoaică, a urcat 17 poziţii după titlul cucerit la Bad Homburg, fiind cum pe 30, cea mai bună clasare din carieră. Finalista de la Bad Homburg, croata Donna Vekic, a urcat şi ea 12 locuri, ocupând acum poziţia a 37-a.

România are în continuare trei reprezentante în prima sută, dar Sorana Cîrstea a coborât două poziţii şi e pe 31, iar Ana Bogdan a coborât cinci locuri, fiind acum pe 57. Jaqueline Cristian se menţine pe 62.

La dublu, Monica Niculescu a coborât şase locuri, dar rămâne cea mai bine clasată româncă, pe 41, în timp ce Elena-Gabriela Ruse staţionează pe 67.

Clasamentul WTA la simplu
1 (1), Iga Swiatek (Polonia) 11.585 puncte
2 (2). Coco Gauff (SUA) 7.943
3 (3). Arina Sabalenka (Belarus) 7.841
4 (4). Elena Rîbakina (Kazahstan) 6.026
5 (5). Jessica Pegula (SUA) 5.025
6 (6). Marketa Vondrousova (Cehia) 4.463
7 (7). Jasmine Paolini (Italia) 4.228
8 (8). Qinwen Zheng (China) 4.055
9 (9). Maria Sakkari (Grecia) 3.805
10 (10). Ons Jabeur (Tunisia) 3.801
……………………………………………….
31 (29). Sorana Cîrstea 1.675
57 (50). Ana Bogdan 1.053
62 (62). Jaqueline Cristian 996
126 (127). Irina-Camelia Begu 596
142 (141). Anca Todoni 541
152 (152). Elena-Gabriela Ruse 491
211 (212). Andreea Mitu 353
218 (219). Miriam Bulgaru 340
220 (220). Irina Bara 339
235 (233). Cristina Dinu 308
……………………………………..
1.126 (1.128). Simona Halep 11

Clasamentul WTA la dublu
1 (1). Elise Mertens (Belgia) 7.850 puncte
2 (2). Su-Wei Hsieh (Taiwan) 7.313
3 (3). Erin Routliffe (Noua Zeelandă) 7.285
4 (4). Gabriela Dabrowski (Canada) 6.615
5 (5). Katerina Siniakova (Cehia) 6.348
6 (6). Storm Hunter (Australia) 6.305
7 (7). Laura Siegemund (Germania) 6.255
8 (8). Vera Zvonareva (Rusia) 5.280
9 (9). Nicole Melichar-Martinez (SUA) 4.930
9 (9). Ellen Perez (Australia) 4.930
……………………………………………..
41 (35). Monica Niculescu 2.185
67 (67). Elena-Gabriela Ruse 1.314
154 (155). Irina Bara 571
166 (168). Andreea Mitu 530
231 (231). Oana Gavrilă 382
246 (245). Jaqueline Cristian 356
271 (272). Cristina Dinu 314
284 (282). Ana Bogdan 299

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

EURO 2024: Turcia nu va putea conta în sferturi pe Orkun Kokcu şi pe Ismail Yuksek

Selecţionerul echipei de fotbal a Turciei, Vincenzo Montella, nu va putea conta pe mijlocaşii Orkun Kokcu şi Ismail...

Rulli, Otamendi şi Alvarez, convocaţi la naţionala olimpică a Argentinei pentru JO 2024

Portarul Geronimo Rulli, fundaşul Nicolas Otamendi şi atacantul Julian Alvarez, de la prima reprezentativă de fotbal a Argentinei,...

Andrei Rublev, învins în primul tur la Wimbledon

Tenismanul rus Andrei Rublev, numărul şase mondial, a fost învins de argentinianul Francisco Comesana (23 ani) cu 6-4,...

EURO 2024: Baie de mulţime pentru echipa Georgiei, la revenirea din Germania

Zeci de mii de georgieni au ieşit, marţi, pe străzile din Tbilisi cu steaguri în culorile naţionale pentru...