Clasamentul ATP. Pe ce locuri sunt Ionel, Jianu și Copil

Data:

Clasamentul celor mai buni jucători de tenis ai lumii, dat publicităţii luni de ATP, nu a suferit nicio modificare în partea sa superioară, fiind dominat în continuare de spaniolul Carlos Alcaraz, al cărui tron este ameninţat însă din cauza forfaitului său pentru Australian Open, potrivit Agerpres.

Alcaraz poate pierde primul loc în faţa norvegianului Casper Ruud, numărul 3 mondial, dacă acesta va accede în finala primului turneu de Mare Şlem al anului sau dacă grecul Stefanos Tsitipas (nr.4) ori sârbul Novak Djokovic (nr.5) vor cuceri trofeul la Melbourne.

În vârstă de 19 ani, Carlos Alcaraz a devenit în luna septembrie, după ce a cucerit trofeul la US Open, cel mai tânăr numărul unu mondial din istoria circuitului ATP, de la crearea sa, în 1973. El urmează să revină în competiţie la jumătatea lunii februarie, la Buenos Aires.

Deţinătorul titlului la Australian Open, spaniolul Rafael Nadal, numărul 2 mondial, nu poate în schimb să revină în fotoliul de lider al clasamentului ATP, pe care l-a ocupat timp de 209 săptămâni.

În ierarhia de săptămâna aceasta, cel mai bine clasat jucător român la simplu este Nicholas David Ionel – locul 228 (+1), în timp ce la dublu Victor Vlad Cornea se află pe locul 108 (+1).

Clasamentul ATP la simplu (în paranteză poziţia precedentă):

1. (1) Carlos Alcaraz (Spania) 6.820 puncte
2. (2) Rafael Nadal (Spania) 5.770
3. (3) Casper Ruud (Norvegia) 5.720
4. (4). Stefanos Tsitsipas (Grecia) 5.715
5. (5) Novak Djokovic (Serbia) 5.070
6. (6) Andrey Rublev (Rusia) 3.930
7. (7) Félix Auger-Aliassime (Canada) 3.895
8. (8) Daniil Medvedev (Rusia) 3.860
9. (9) Taylor Fritz (SUA) 3.545
10. (10) Holger Rune (Danemarca) 2.876

228. (229) Nicholas David Ionel 240
264. (269) Filip Cristian Jianu 203
389. (377) Marius Copil 118

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Organizatorii Jocurilor Olimpice din 2026 au confirmat traseul oficial al torţei olimpice

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 au dezvăluit, luni, traseul complet al torţei olimpice, care va trece...

Nagelsmann lasă deschisă poarta lotului Germaniei pentru CM 2026

Selecţionata de fotbal a Germaniei şi-a asigurat biletul la Cupa Mondială din 2026 şi aşteaptă acum tragerea la...

Carlos Alcaraz, indisponibil pentru Cupa Davis

Liderul mondial Carlos Alcaraz, accidentat la piciorul drept, a declarat forfait, marţi, pentru faza finală a competiţiei masculine...

Laporta, încrezător că meciul Barca – Eintracht din Liga Campionilor se va juca pe Camp Nou

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a explicat marţi că gruparea sa lucrează la izolarea zonei de pe...